Ne vedem joi…

Astăzi este joi, zi cu semnificaţii adânci în viaţa urbei în care trăiesc. Încă din timpul domniei regelui Matei Corvin, printr-un decret al acestuia, aici are loc un târg săptămânal. Nu ştiu dacă şi atunci se ţinea joia, dar în zilele noastre, e clar: joi e târg, bâlci, înghesuială, ţigănie şi marfă chinezească. Poftiţi vă rog.

Eu am sărbătorit cu o burtă de mici, prăjiţi unde altundeva decât în târg. Dacă ajungeţi pe la Sebeş încercaţi şi voi. Micii de Sebeş sunt comparabili cu cei de la Caru’ cu Bere la mărime şi la gust. Dar au în plus savoarea pe care o dă aerul deschis şi fumul care se împrăştie de pe cărbuni. Şi mai ai şi plăcerea să-i vezi cum sfârâie sub nasul tău.

Puterea imitaţiei

Facem multe din imitaţie. Mai multe decât ne-am imagina. E cea mai bună cale de a învăţa. Începem prin a-i imita pe ceilalţi apoi ne imităm pe noi înşine. Bătrânii sunt cei mai mari imitatori. În procente destul de ridicate imită propriile deprinderi şi dacă se apucă să imite pe alţii trebuie ca şi aceştia să aibă o vârstă apropiată de a lor.

Să-i dăm drumul:
Învăţăm meseria prin imitaţie. Să furi meserie, cum spun vechii meseriaşi.
Învăţăm să fim studenţi prin imitaţie. Ne cumpărăm tricouri cu Che Guevara, bem de rupem, spirtoase ieftine şi ne futem în cămine pentru că asta înseamnă să fii student.
Învăţăm să fim ascultători de diferite genuri muzicale prin imitaţie: ne lăsăm părul să crească în plete, ne îmbrăcăm în negru sau în cazurile grave ne luăm tricouri cu De Puta Madre ş.a.
Învăţăm să agăţăm prin imitaţie.
Să ne giugiulim prin imitaţie.
Învăţăm să sărutăm prin imitaţie.
Învăţăm să facem sex prin imitaţie.
Învăţăm să scriem prin imitaţie.
Învăţăm să fim conformi prin imitaţie. Când eşti conform din convingere, e grav.
Învăţăm să fim părinţi prin imitaţie.
Învăţăm să ne batem prin imitaţie.
Învăţăm să ne arătăm nemulţumirile prin imitaţie.
Învăţăm să dansăm, să călărim, să jucăm tenis, să înotăm prin imitaţie.
Învăţăm să trăim prin imitaţie. Şi murim tot în imitaţie. Surd şi penibil de cele mai multe ori chiar dacă pentru o cauză nobilă.

Un singur lucru nu imităm: să fim copii.

Internet, I’d be dead without you

Priviţi aceste imagini grăitoare. Blogul meu a fost folosit drept sursă de inspiraţie. Mă simt mândru. Cititorii de astăzi, intelectualii de mâine. Ar trebui să fiu mai atent la ce scriu. Nu am ştiut că pe umerii mei cade şi responsabilitatea educării tinerei generaţii prin blogul pe care prăjesc gogoşi mintale. Nu aş vrea să văd reacţia colegilor şi a profesorilor când îşi vor da seama că tot câte cinci elevi au avut experienţe identice în vacanţa care a trecut sau cred aceleaşi despre toamnă sau frunze.

Şi încă ceva: am găsit pe Hi5, un cont aparţinând unui cuplu de proaspăt căsătoriţi. Oamenii vor să fie văzuţi. One big hooray for them!

Viaţa la ţară

Am cules via. În satul bunicilor.

Mergând pe uliţele satului, oricât de apropiat ar fi el de oraş, o să te împungă specificul lui. Satul are miros de copilărie. Satul te învăluie. Satul oferă întotdeauna mai multă răcoare decât oraşul. Satul are întotdeauna mai multă zăpadă decât oraşul. Satul te apropie de con-locuitori. Te lasă să îi saluţi pe toţi, să îi cunoşti pe toţi. Tot satul îţi trimite greieri în puterea nopţii, să te înmoaie cu cântecul lor. Satul îţi trimite odată cu lăsarea întunericului o oboseală dulce şi cu revărsatul zorilor cântece de cocoş ca să te trezească. Satul a născut oameni înţelepţi şi puternici din liniştea lui. Satul este veşnic. Păcat că îl iubim tot mai puţin.

Niciunde nu poţi lăsa gândul să zburde mai liber în melancolie sau romantism. Esenţele îţi sunt întărite la ţară şi tot aici eşti mai aproape de ziua facerii şi de cea a sfârşitului. Aici fiecare îşi găseşte locul pentru că acest loc e pământ nepângărit, gata oricând să primească frământări şi să dea odihnă.

Nu demult, am văzut un englez trecut bine de tinereţile lui hippie, care s-a statornicit într-un sat numit Baru pe undeva prin Ardeal. Şi-a încropit o gospodărie şi a ales să trăiască aici după ce o viaţă a umblat prin toată lumea. Era surprins de obiceiul oamenilor din jurul lui de a creşte animale, cu atâta trudă, pentru o cană de lapte pe când o poţi cumpăra de la alimentară pe câţiva bănuţi. Ce nu înţelege nici el şi nici noi este că aceşti oameni trăiesc într-o lume paralelă, deşi în aceleaşi vremi ca şi noi. Este o lume în care raţiunea capitalistă are un ecou slab. Această lume îşi trage sevele din epoci uitate în negura timpului. În această lume reverberează puternic învăţături fără autori cunoscuţi dar care i-au asigurat existenţa. Sunt învăţături axiomatice, care excită insesizabil ţăranul român.

Eu mă bucur că am avut zile să mai dorm încă o dată în patul din casa bunicilor în care dormeam şi în copilărie. Şi să mai simt o dată viaţa la ţară…

Chiar şi fără sutiene…

… surprind astăzi o renaştere a feminismului feroce. Stimabilele reprezentante ale „regnului” feminin nu-şi mai ard articolele menţionate ci recurg la mijloacele moderne de difuzare a mesajelor în rândul populaţiei, în speţă blogurile, pentru exprimarea atitudinilor şi poziţiilor. Astfel, de câteva zile am fost surprins de post-uri revoluţionare în blogosferă, înjurat băieţeşte de o duduie, trebuind să-mi retrag riposta după aflarea stării de fapt. Domnişoarele explică, se explică, se revoltă, ne pun în vedere opinii „cu coaie”, bat cu pumnul în masă şi înfierează. Bărbaţii sunt porci, nesimţiţi, înşeală partenerele de viaţă fără să ţină cont de sentimentele lor, înjură bietele fiinţe care le stau alături. Ba mai mult nu sunt în stare să se corecteze întrucât asta este natura lor, porci de la facere. Unele ţin să ne atenţioneze că şi-au luat şi bici pentru a îmblânzi fiarele, lucru pe care evident îl recomandă şi celorlalte. Povestesc cum sunt persecutate şi cum pretenţiile lor înalte nu pot fi atinse de orice mojic. Spectaculoasă această atitudine „Gather them all, kill them all”. Mă aştept oricând ca o scânteie declanşatoare să ducă la aplicarea ei.

Doamnelor, domnişoarelor, voi ne-aţi dat viaţă şi veţi continua să o faceţi sper. Voi ne-aţi crescut şi educat şi o veţi face în continuare. Dacă e aşa cum spuneţi, atunci o mare parte a răspunderii pentru atitudinea porcească (de care mă absolv – am fost crescut de o femeie minunată) cu care suntem catalogaţi vi se datorează stimabilelor.

Post Scriptum: Dacă nu o să mai scriu mâine probabil că voi fi tras pe roată sau răstignit la marginea oraşului.

Curva şi Moş Crăciun

Încă un exerciţiu de gândire.

Două figuri emblematice. Amândoi doi dau plăcere. Prima se dedică problemelor adulţilor, al doilea copiilor.
Amândoi dispar după ce şi-au făcut treaba.
Amândoi pot avea un efect de inhibare asupra celor neiniţiaţi.
Amândoi au slujbe de noapte, schimbul III care va să zică.
Amândoi locuiesc în spaţii destinate exclusiv lor: bordelul şi Polul Nord.
Amândoi au un vizual foarte puternic. Ceea ce sunt ţâţele pentru o curvă este barba pentru Moş Crăciun.
Amândurora le e asociată culoarea roşie.

Moş Crăciun ar putea iniţia o colaborare şi să le facă o bucurie şi celor mari aducând-o cadou în sacul lui. În contact cu veridicitatea ei ar putea şi el căpăta mai multă încredere din partea noastră, a celor ce ne îndoim de existenţa lui.

Mai găsiţi similitudini?

La Cluj mă!

Fost la Cluj azi. La Cluj mă. Oraşul formării mele, oraşul unde am petrecut cei mai frumoşi ani şi am fost muşcat de un câine. Blugii de pe mine erau singurii pantaloni pe care-i mai aveam. Exact ca în melodia cu Boroş („Câinii” se numeşte, dacă vă interesează). Clujul este un oraş semi-frumos dar cu multe frumuseţi. Incontestabil. La un moment chiar afirmam că bate Bucureştiul la acest capitol. În loc de atâtea librării mai bine s-ar deschide un magazin specializat pe prezervative. Cred că ar prinde bine pentru toţi.

Oraşul unde am făcut facultatea…, Clujul este un spaţiu unde asculţi Creedence şi Moody Blues. Dar dacă o să mai fiu şi mâine o să vedeţi că e şi loc pentru gothic metal. La Cluj fiind nu puteam să nu trec pe la universitate. Intru. Aceeaşi nesimţire care a prins rădăcini. Într-un birou se vorbea la telefon şi se continuă convorbirea şi după ce intru. În altul, căldură suportabilă doar de doamnele dinăuntru, căldură care pare-se le-a afectat bunul simţ de a răspunde la salut. În altul, sunt întâmpinat cu strigăte stridente. Doamnele secretare abia întoarse din vacanţă se pare că nu conştientizează pe deplin realitatea. Trecem. Am încasat şi mai grele. Ajungând prin Piaţa Muzeului, mi-am reamintit că astăzi a început şcoala: terasele de acolo erau pline de şcolari. Am surâs şi am dat din cap. Copii inteligenţi.

Ce îmi lipseşte din Cluj: înainte de toate spectacolele de teatru la care intram pe de gratis şi ieşeam ori în catarsis exuberant ori în hohote de râs stârnite de ridicolul care mi se desfăşura în faţă. Îmi mai lipseşte şi festivalul de film din mai, TIFF. Astea fac Clujul unic. Dar despre aste trebi o să scriu probabil într-un alt post.

Am lăsat o parte din sufletul meu la Cluj. Aici am învăţat, aici am argumentat, am intrat în polemici, aici am iubit, aici am alergat şi tot aici mi-a fost şi cald.

Din energiile negative…

Astăzi e 15 septembrie. Big news. Pentru românii de tot felul cred că data asta are o semnificaţie ca şi aceea pe care o are 9/11 pentru americani. Sfârşitul perioadei de linişte şi începutul uneia mai acrişoare. Chiar dacă la adulţii mai vârstnici nu se manifestă aşa făţiş ca şi la şcolarii care sunt direct implicaţi în acest căcat, sunt sigur că şi ei îşi simt picioarele înmuiate chiar dacă numai preţ de câteva secunde astăzi. Dar în bunul lor stil şi ipocrizia caracteristică vor prefera să nu recunoască acest lucru. Oricum, după cum spuneam, recunoşti ori ba, 15 septembrie este ziua pe care ai prefera-o tăiată. Din calendar, din realitate, din amintiri. Este ziua în care începe şcoala. „Să mergi la şcoală să te faci om!”, „Să mergi să înveţi carte!”, „Să intri şi tu în rândul oamenilor învăţaţi.” Big deal. De parcă fără şcoală nu ai putea avea caracter, nu ai putea valora mai mult decât toţi boşorogii care îşi înşiruie o droaie de titluri academice şi se scarpină în fund de faţă cu toată lumea.
Să o luăm uşor: ce faci la şcoală? Îţi umpli capul cu tot ce au debitat frustraţii ce îşi spun profesori şi mai aşteaptă şi recunoaşterea societăţii pentru asta. După ce ai făcut treaba asta or să te asculte să vadă dacă le poţi reproduce exact elucubraţiile. Şi dacă nu poţi te ameninţă cu nota 4. Îşi revarsă asupra ta neîmplinirile, te cârpesc „pedagogic” pentru a-ţi îndrepta greşelile, se vor râde de tine în rând cu colegii tăi dacă vor vedea că eşti mai slab, te vor ignora dacă vor vedea că poţi mai mult decât ei şi după ce vei fi terminat şcoala, te vor saluta respectuos pe stradă, întrebându-te ce mai faci. Vă ştim şi voi vă ştiţi. Mai bine v-aţi lăsa cei ce vă vedeţi în situaţia asta. Cereţi o pensionare rapidă, mergeţi la băi, veţi face mai mult bine decât credeţi. „Hey teacher! Leave them kids allone.” Vă sună familiar? Nici nu mă aşteptam…

Eu pe 15 septembrie ascult un Indian Summer tămăduitor de la The Doors. Celor care nu vă place, uitaţi-vă la un film cu Chuck Norris şi după, daţi-vă-ţi foc.

Viaţa între pieţe

Totul începe în Piaţa Dorobanţilor. Mică, liniştită şi foarte şic. Tăticul face orice ca buburuza lui să ajungă la liceul din această zonă, unde mai pui la socoteală că e şi aproape de casă. Aici, cea mică, îmbrăcată în haine de câteva sute de euro, se simte în largul ei. Asta e şcoala unde poate întâlni colegi şi colege cu care să-şi poată cheltui banii de buzunar prin localurile de vedete. Aici poate să-l întâlnească pe Făt-Frumos, cu părul destul de lung să nu se lase să i se vadă vreodată ochii şi mereu cu skate-board-ul la el. Astfel, micuţa îşi scoate uşor nasul în societatea „high heels”. Fermecătoare şi încă pură, foarte îngrijită şi „glamorous” visează la un destin eliberat de mâna părinţilor care restricţionează. Ifose şi fiţe, angoase şi frământări, o împiedică pe mica prinţesă să observe cât farmec lasă în urma ei.
Când vine bacalaureatul, încep să apără şi întrebările cu privire la drumul pe care domnişoara va trebui să-l aleagă pe mai departe. Nu este foarte greu să iei o decizie. Piaţa Romană, cu ASE-ul, este soluţia. Fiica va putea deprinde aici aptitudinile necesare pentru a gestiona moştenirea care o aşteaptă. Este uşor să o recunoşti aici. Când mai dă pe la şcoală, coboară din Peugeot-ul care parchează în faţa intrării principale. Peste câteva luni va coborî dintr-un Mercedes, după altă bucată de vreme dintr-un BMW şi tot aşa. Când îşi face intrarea în sala de curs, va tăia respiraţia tuturor, inclusiv a profesorului care a ajuns la cursuri cu o Dacie de 20 de ani sau mai fericit cu RATB-ul. Începe apoi prelegerea profesorului despre cultura antreprenorială, care nu prea reuşeşte să capteze atenţia bieţilor studenţi, preocupaţi de găsirea unei replici care să o dea pe spate pe zâna din faţa lor. Până să se trezească, fata a şi plecat cu ochelaristul pe care nici unul nu-l lua în calcul sau poate cu metrosexualul care a nimerit şi el din întâmplare la un curs.
În timpul sesiunii, fata noastră va fi uşor de distins dintre celelalte. Pe când toate colegele ei sunt palide, cu privirea aţintită spre vârful pantofilor, şi slăbite fără dietă, ea se afişează foarte încrezătoare, cu o carte pe care scrie ”The path to success” în mână. Decolteul generos face să ţi se ridice şi firele din barbă şi îţi imprimă un zâmbet care persistă până ce te loveşti cu capul de stâlpul acoperit cu afişe de anunţ pentru concerte metaliste.
După terminarea facultăţii, vine şi momentul pentru o nouă schimbare. Schimbare de piaţă. Următoarea care vine este cea a Aviatorilor (Charles de Gaulle pentru cei mai tineri). Aici, un birou spaţios cu vedere generoasă şi dotat după toate standardele de confort, îi permite domnişoarei să ia cele mai potrivite decizii. Dintre toate privirile care s-au aţintit asupra ei, cea a şmecherului cu biroul la III, care conduce Bentley-ul lu’ tat’so i s-a părut cea mai interesantă. Tocmai a cerut-o de nevastă la o cină romantică.

Într-o după masă, stând cu el la o terasă de fiţe din Dorobanţilor a observat zidurile liceului în care a învăţat. Profu’ care a trecut şi a văzut-o la masă nu a mai apostrofat-o ci a salutat-o zâmbind sec…

***

Pentru a face textele mai plăcute la vedere şi pentru a nu mai fute creierii sau cel puţin să-i fut într-un mod mai plăcut, de azi înainte am să încerc să ataşez post-urilor câte o poză. Pentru început avem eine deutsche Schlampe, sau cel puţin aşa se recomandă. Hefner, ţine-te că te ajung din urmă! 🙂

Normal. Sibiu.

Am fost la Sibiu, o iubire mai veche. Probabil ştiţi deja că Sibiul are multe frumuseţi. Oraşul acesta poate fi asociat cu multe lucruri şi cine l-a văzut cel puţin o dată, sigur o va face. Pentru studenţii veniţi aici este o metropolă cu deschidere, pentru saşii şi românii care îl locuiesc este acasă, pentru rockeri este locul de desfăşurare a unor concerte care nu pot fi egalate în ţară decât de scena oferită de Bucureşti poate, (vara asta am avut parte aici de Within Temptation, My Dying Bride, Anathema, The Gathering, After Forever, Tarot şi cât pe ce Haggard, de HIM şi Amorphis, in cea de anul trecut).
Pentru mine, Sibiul este un orăşel cochet, cu o arhitectură plăcută şi funcţională care nu putea fi executată decât de saşii transilvăneni, mai este şi un loc unde respir istorie, unde mansardele caselor vechi mă îmbie la gânduri de iubire tăcută, unde clopotul Bisericii Catolice din Piaţa Mare, dăngăne regulat şi molcom în timpan. La Sibiu merg de câte ori am ocazia şi de fiecare dată cu bucurie. Şi bucuria asta îmi este returnată cu generozitate, prin primirile calde de care am parte.

Cred că la Sibiu şi-mprejurul lui se aplică cel mai pertinent termenul de „pensiune”. Ce ţi se poate oferi într-un asemenea aşezământ nu poţi obţine nici într-un hotel de 4 stele. Ţi se oferă adăpost din suflet, în miros de podele de lemn vechi şi privelişti prin geamuri mici cu rame vopsite în culori vii.
Orice venire aici, chiar şi numai pentru două zile te va transforma, făcând ca locurile cărora aparţii să ţi se pară dintr-o dată străine. Şi toate dublate de limba germană, care sună cât se poate de firesc pe asemenea meleaguri şi în gura locuitorilor de aici. Şi să nu vorbeşti limba deloc, tot o vei înţelege şi o să începi şi tu să răspunzi fără să îţi dai seama în cuvinte nemţeşti.

Sibiu. Probably the most beautiful city in the country.