Arhivă pentru Iunie, 2010

Sebeş

Posted in Multe on Iunie 26, 2010 by Dănutz

E cel mai potrivit loc în care să îţi trăieşti melancolia. Cele mai puternice imagini, pe care le am legate de Sebeş, sunt încărcate de un auriu tăcut, spălat de stropi mărunţi de ploaie. Nu e niciodată mai plăcut decât la crepuscul, să îl traversezi molcom la pas, să îţi hrăneşti izolarea, să nu îl forţezi, să nu îi ceri să ţi se dezvăluie, să îl cunoşti doar ca pe o ibovnică visată. Cel mai bine i se potrivesc serile de toamnă, când este învăluit de fum şi de ceaţă, când miroase a roadă şi basmul se joacă înaintea ochilor tăi, întins peste ancadramente de uşi şi ferestre din stejar vechi, scorojit. Seamănă cu un orăşel nordic, mic, cochet, ordonat şi preaumblat de adieri tăioase de vânt, care îi sporesc alura de aşezare de poveste. Încărcat de istorie, a intrat în atemporalitate şi ia ochii trecătorilor săi dar, în acelaşi timp are grijă să le limiteze şederea la cât e nevoie. Pentru cei care îl locuiesc a rezervat o bună doză de linişte, care se consumă în propriul cămin.

Nu te împunge vreodată cu ceva care să iasă dintr-un cadru aplatizat. Ca să îi cunoşti conformismul îţi va lua mult timp. Ca să îi înţelegi conformismul nu vei reuşi vreodată. Dar orice încercare de abatere îţi va fi uşor ingurgitată şi mistuită. Dacă te apropii prea tare să îi cauţi în tenebre, te va respinge uşor. Dacă vei mai insista, o să îţi pară rău. Aerul emanat, asemănător cu al unui aristocrat de spiţă veche, autosuficient, m-a ţinut la depărtare de el, încă de copil. Speram ca trecerea anilor să mă îndreptăţească să îi gust din secrete. Dar atât cât mi-a permis atunci, a rămas permis şi pe mai târziu.

Corola acestui oraş are un scut al ei, mult prea tare pentru a fi pătruns de ascuţimea oricărui instrument aflat la îndemâna noastră.

Anunțuri

Invitaţie

Posted in Multe on Iunie 24, 2010 by Dănutz

Ai lanţ gros de haor la gât?

Vinzi valută în colţ, lângă CEC?

Ai tricou alb, cu burtă?

Bei mai mult şi înjuri mai tare ca Băsescu?

Copiii tăi merg cu cuţite la şcoală?

Nu ştii cine a fost Beethoven?

Asculţi manele la maxim pe telefon şi spargi o sămânţă cu băieţii?

Ai renunţat la şcoală pentru „carieră”?

Nevasta ta vorbeşte cu cuvinte care încep cu „p”?

Conduci BMW tunat?

Te cerţi cu vecinii?

Suferi pentru Dan Diaconescu şi mai dai un gât de bere de tristeţe?

Atunci, eşti de-al nostru. Vino la Sebeş, la noua terasă deschisă în centru. Accesul, doar cu legitimaţie.

Bătrâneţe, *oa*e creţe

Posted in Multe on Iunie 8, 2010 by Dănutz

Dacă era să vină vorba de filme dedicate senectuţii, singura imagine care îmi venea în cap era cea a lui Walter Matthau în Grumpy Old men. Începând cu TIFF 2010, o să îl adaug şi pe Victor Rebengiuc mustăcios în Medalia de onoare. Într-o lume a mişcării perpetue, a energiei răsfrânte sub toate formele, a dinamismului atotstăpânitor, Medalia de onoare te obligă să încetineşti şi să guşti din viaţa molcomă şi plină de neputinţă a doi pensionari bucureşteni.

Pe 1 decembrie 1995, de ziua naţională a Românicii şi ziua în care s-a lansat cu mare pompă ProTv-ul, (sic!) cu culoare-i occidentală, rezervată con-cetăţenilor cu ştaif, Ion I. Ion, pensionar de apartament cu nevastă la fel de inexpresivă ca şi numele pe care îl poartă, primeşte o scrisoare de înştiinţare pentru a-şi ridica o medalie de la MApN. O medalie în semn de recunoştinţă pentru faptele eroice de pe frontul războiului încheiat cu 50 de ani în urmă. După ce îşi frământă bine amintirile şi reconstruieşte fapte de arme mai mult închipuite decât trăite, se răzgândeşte de la a-şi amaneta bucata de metal cu fontiţă, ba chiar o face un centru al existenţei sale condimentate cu votcă Scandic ascunsă în rezervorul de apă al veceului şi fente când vine vorba de plăţile restante la întreţinere.

Pelicula contrapune grotesc, pe toată lungimea sa, visele de preamărire ale mentalului popular, figurate prin statuile îndreptate cu aer eroic înspre cer, prin denumirile acordate spaţiilor publice, realităţii întruchipate de Ion Ion, îmbrăcat în cojoc vechi, cu plasă de rafie, înaintând prin ninsoarea care nu reuşeşte să acopere destul gri-ul urban. Şi fără replică, ţi-ai putea da seama din expresia complet absentă a lui Rebengiuc despre desfăşurarea acţiunii care te poartă printre prototipuri de personalităţi la vârsta a treia. Ca în orice adunare a lor, există cel puţin unul care să se priceapă la tratamente naturiste, există o reuniune placidă cu joc de Remi şi cu bârfe dezumflate dar pline de interes pentru ei. Cel mai savuros rămâne stafiditul Casanova, povestindu-şi aventurile recente şi blagoslovit după îndepărtarea aparatului auditiv cu un „Labagiu bătrân!”.

Imaginea tremurată, obţinută prin folosirea camerei mobile, practicată deja până la saturaţie în cinematografia românească a ultimilor ani, trădează moliciune, spaţiu de manevră şi relativism aproape supărător. Dar ce să-i faci? Suntem la un film cu bătrâni. Un film cu bătrâni, cărora azi tocmai li s-a cam tăiat pensia. Un film cu morocănoşi, cărora orice atenţie din partea unei figuri mai răsărite social le poate smulge un zâmbet de satisfacţie.

R. Peter Călin Netzer, Scenariu: Tudor Voican, Cu: Victor Rebengiuc, Camelia Zorlescu, Constantin Draganescu, Ion Iliescu

(pentru Man.In.Fest, nr. 2/2010)