Arhivă pentru Iulie, 2011

Muncim sau ne mai gândim?

Posted in Multe on Iulie 11, 2011 by Dănutz

Cel mai îndreptăţit să vorbească despre muncă este un manager de resurse umane. Din biroul lui, din turnul înalt al corporaţiei, între două creioane rupte pe motiv că aşa a vrut, el/ea îşi expune opinia asupra muncii şi cum trebuie ea făcută. Aşa că, pentru a nu se pierde nimic din substanţa perspectivei, transcriem tot logosul la persoana I, cu gen masculin.

De când am fost mic am relaţionat cu munca. Nu cu munca mea, ci cu a altora. Munca îmi era ceva străin. Munca era grea şi rezervată părinţilor sau celorlalţi oameni mari. Copiii aveau menirea de a se juca, pe când părinţii, mai ales, nu se jucau niciodată. Diviziunea rolurilor era la fel de precisă precum zilei îi este rezervată lumina şi nopţii întunericul. Copiii puteau cel mult să îşi ajute părinţii, dar niciodată să lucreze. Mai târziu, orice aş fi făcut, nu am îndrăznit să mă etichetez ca „muncitor”. De aceea, de fiecare dată când vorbesc de muncă, o fac introspectiv. Mi se impune reverenţă, sobrietate când cineva pomeneşte, doar, despre meritele sale în muncă şi raportarea la fenomen, de pe poziţia celuilalt, mă face să încrunt cel puţin o sprânceană.

Ca matur, am chestionat frecvent asupra a ceea ce defineşte munca. La grădiniţă, cu siguranţă, nimeni nu va crede că munceşti, la şcoală înveţi, în facultate studiezi. După ce ai terminat şcoala începi dintr-o dată să munceşti (visul neascuns al oricărui mitic). De acum eşti un om serios, cu responsabilităţi mature. Primeşti un pumn de bănuţi pentru activitatea desfăşurată şi asta îţi schimbă total perspectiva şi imaginea în societate. Acum eşti de nădejde, învârţi şi tu o rotiţă în sistem. Odată ce eşti remunerat pentru cea mai nesemnificativă prestaţie, munceşti. Ce făceai cu câteva zile înainte, fără să aştepţi ceva în schimb sau să fie considerat neapărat necesar, se cheamă acum „muncă”. Nu mai eşti un oarecare, eşti un profesionist, un integrat. De acum, setul de frustrări ţi se upgradează. Te frământă grămada de bani pe care o primeşti. De acum ai un preţ. De acum începând, te pui la vânzare.

Trăitor în urban fiind, nu am avut ocazia asistării la un proces muncitoresc continuu. Mă istovea în primii ani ai copilăriei doar privitul ocazional la desfăşurarea unei lucrări serioase, care se prelungea în zilele de vară până după lăsarea întunericului. Hei-rup-urile zgomotoase şi trimiterile la origini prin termeni slavoneşti, îmi dădeau impresia unei forţe imposibil de egalat. Mă cuprindea de fiecare dată la asistarea ei o oboseală cu efect calmant şi somnul care îi urma îmi prilejuia satisfacţie completă pentru rezultatul celorlalţi. Pentru munca brută, sub cerul liber, trebuia să fii nervos ca să poţi pune şi tu umărul între oamenii maturi. Trebuia să strigi şi să stăpâneşti termeni tehnici pe care să-i înşirui repetitiv într-un nonsens productiv doar pentru ceilalţi tovarăşi în execuţie.

Pentru munca de birou, dacă o prestai, trebuia să ai neapărat o vestă pe spătarul scaunului pe care şedeai şi dacă erai bărbat şi un calendar Adesgo, agăţat pe perete, pe filele căruia nişte doamne îşi întindeau cracii acoperiţi de ciorapi în nuanţe diferite pentru fiecare lună a anului. Masa de lucru trebuia neapărat murdărită cu tuş albastru de ştampilă. Cred că albăstreala întinsă pe masă dădea măsura prestaţiei fiecăruia. Munca de birou se diferenţia de cea brută. Era apreciată ca fiind mai lesne şi impunea mai mult respect. Chiar şi aşa, aerul stătut din încăpere şi mirosul indigo-ului o făcea traumatizantă.

Când vine vorba de propriile eforturi în muncă, perspectiva e cu totul diferită. Latura mea ludică a predominat de-a lungul existenţei şi nu mi-am permis de multe ori sau, poate, niciodată aprecieri decisive în privinţa activităţilor mele, indiferent de natura lor. Mereu, munca şi joaca mi s-au fugărit prin minte şi s-au întrecut una pe cealaltă. Nici una nu a avut câştig pentru prea mult timp. Nu am reuşit până acum să întâmpin o activitate în aşa fel de distructivă încât să o numesc muncă pură. În tot ceea ce am făcut am găsit resursă pentru râs şi pentru prilej de mişto-uri, doar cu scopul să flambeze şi mai mult starea de bună dispoziţie. Îmi place să cred că rezultatele cele mai rodnice sunt atinse printr-o joacă bine dozată şi nu prin încrâncenarea unei râvne oarbe.

pentru ManInFest, nr. 2/2011