Normal. Sibiu.

Am fost la Sibiu, o iubire mai veche. Probabil ştiţi deja că Sibiul are multe frumuseţi. Oraşul acesta poate fi asociat cu multe lucruri şi cine l-a văzut cel puţin o dată, sigur o va face. Pentru studenţii veniţi aici este o metropolă cu deschidere, pentru saşii şi românii care îl locuiesc este acasă, pentru rockeri este locul de desfăşurare a unor concerte care nu pot fi egalate în ţară decât de scena oferită de Bucureşti poate, (vara asta am avut parte aici de Within Temptation, My Dying Bride, Anathema, The Gathering, After Forever, Tarot şi cât pe ce Haggard, de HIM şi Amorphis, in cea de anul trecut).
Pentru mine, Sibiul este un orăşel cochet, cu o arhitectură plăcută şi funcţională care nu putea fi executată decât de saşii transilvăneni, mai este şi un loc unde respir istorie, unde mansardele caselor vechi mă îmbie la gânduri de iubire tăcută, unde clopotul Bisericii Catolice din Piaţa Mare, dăngăne regulat şi molcom în timpan. La Sibiu merg de câte ori am ocazia şi de fiecare dată cu bucurie. Şi bucuria asta îmi este returnată cu generozitate, prin primirile calde de care am parte.

Cred că la Sibiu şi-mprejurul lui se aplică cel mai pertinent termenul de „pensiune”. Ce ţi se poate oferi într-un asemenea aşezământ nu poţi obţine nici într-un hotel de 4 stele. Ţi se oferă adăpost din suflet, în miros de podele de lemn vechi şi privelişti prin geamuri mici cu rame vopsite în culori vii.
Orice venire aici, chiar şi numai pentru două zile te va transforma, făcând ca locurile cărora aparţii să ţi se pară dintr-o dată străine. Şi toate dublate de limba germană, care sună cât se poate de firesc pe asemenea meleaguri şi în gura locuitorilor de aici. Şi să nu vorbeşti limba deloc, tot o vei înţelege şi o să începi şi tu să răspunzi fără să îţi dai seama în cuvinte nemţeşti.

Sibiu. Probably the most beautiful city in the country.

Anunțuri

2 răspunsuri to “Normal. Sibiu.”

  1. Monolog cu 4 puncte:
    1. Probabil ca era regele Cioaba plecat
    2. Citeste-l pe Alex Varzaru in ultimul nr. din Catavencu
    3. In rest, ai dreptate
    4. I’m just teasing you 🙂

  2. Mo
    1. tot ce-i posibil ca cioba sa fi fost plecat 🙂
    2. o sa incerc sa dau de art. lu varzaru
    3. ma bucur ca ne punem de acord
    4. l-am facut dialog 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: