Hotel

„Va veni și vremea când o să pleci de acasă, puiule!” Nu își imagina că se va întâmpla așa de repede, însă. Parcă numai cu câteva zile înainte mama îi spunea cuvintele acestea, pe care le percepea ca pe o amenințare. Intră în camera aranjată, ofertantă material și în tot atâta măsură de seacă. Are tot luxul asigurat, așa cum și-a dorit. Banii nu mai sunt demult o problemă. Servirea este promptă, mocheta deasă, căldura învăluitoare, prosoapele noi, cearșafurile imaculate și uscate. Îi lipsește ceva. E în mijlocul oamenilor, vrea să strige, dar nu are la cine striga. Își aduce brusc aminte în această seară de cuvintele mamei: „Puiul va pleca de acasă și își va dormi somnul și în alte paturi decât în cel în care a dormit până acum.” Și simte din nou aceeași disperare, aceeași îndepărtare față de un reper indefinibil. Luxul în care se scaldă a devenit un păcat. Păcatul de care se temea auzind cuvintele mamei.

Pe cât de goală e camera în care a intrat, pe atât e și sufletul său.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: