Hooray for hooters

Aici nu este nici o metaforă.

Mi-am descoperit demult o pasiune care îmi mistuie fără cenuşă energia şi îmi tropăie cu zgomot prin visele nocturne. Îmi plac ţâţele. Nimic nu e mai bun ca o pereche de ţâţe, decât, poate, numai dulceaţa de gutui gustată tot de pe ţâţe. Le ating, le ador, îmi place să le simt umplându-mi palmele, să le văd săltând, să le ghicesc forma, să le dezgolesc, să le muşc, să le încălzesc, să le măsor, să mă joc cu ele, să le strâng.

O pereche de ţâţe mari ierta multe păcate, îmi făcea ochii rotunzi şi pupilele mari, dar m-am îndrăgostit de o pereche de ţâţe mici într-o zi. Şi de atunci am început să le îndrăgesc pasional şi pe ele. Nu mai fac diferenţieri copilăreşti şi ierarhizări brutale. Îmi dau seama de binefacerea unui sân rotund şi chiar numai vederea lui îmi dă fir epic unei zile. Un sân alb, fraged, mirosind a mugur de brad îmi poate trezi simţiri, care de la facerea lumii şi până la sfârşitul ei nu pot fi altfel egalate.

Anunțuri

12 răspunsuri to “Hooray for hooters”

  1. daca iti plac asa mult, de ce le zici tate si nu sani?

  2. draga julie,

    la mine la tara li se zicea tate ultima oara cand am iesit din casa. 😛
    cand le intalnesc la oras le alint si io in multe feluri. 😀

  3. Nu as merge intr-atat de departe incat sa lansez comentarii cu sambure de „struguri acri”… dar, Dane… come on!!! ce-i asta?!?

  4. ceva cu sambure de testosteron.
    ma mir ca nu mi-ati luat niciuna gatul pana acum. 😀

    ce chestie!
    chiar acum se vorbeste la guerrilla despre sani (tate, scuze) =P~

  5. SarcasticDog Says:

    Geez man!si mie imi plac…dar alea fara sfarc.

  6. sarcasticule,

    o sa sarbatoresc cu sampanie primul tau comentariu aici.

    sa stii ca alea fara sfarc se poarta numai la femei gonflabile.

  7. SarcasticDog Says:

    mai degraba cu un sprite.
    eu nu am dinti am placa, de aceea am zis ca gasesc sanii fara sfarc mai compatibili cu aranjamentul buco-facial propriu.la ce folos un sfarc daca nu pot sa-l musc?

  8. SarcasticDog Says:

    revin cu niste ganduri vechi si profit de ocazie sa-ti multumesc ca mi-ai ridicat mingea la fileu cu subiectul abordat.
    nu inteleg la ce buni 2 sani?de ce nu unul singur ori 3?
    cand sunt 2 sani mereu uiti unde ai ramas
    nu stii care este numarul unu si umarul 2
    barbatul are o singura gura
    decat 2 mici mai bine unul mare
    decat 2 mari mai bine o cocoasa in fata
    decat 2 moi cu sfarc mai bine numai un sfarc

  9. my view:
    1 se vede ca nu stii bancul cu tangoul si martienii
    2 tocmai de-aia e fain
    3 le atribui pe rand intaietate
    4 nu e nevoie sa fie degustate toate deodata
    5,6,7 mergi la APACA si spune asta. suna-ma dupa aia, daca mai poti

  10. SarcasticDog Says:

    partea amuzanta este ca am spus 5,6 si 7 la APACA.asa mi-am pierdut dantura.
    dar cu un pic de bunavointa iti faci un implant cu silicon si ai sanul tau,ma rog o sa fie paros dar pentru asta exista Gillette.

  11. Poate ai observat expozitia de sani de pe blogul Tomatei cu Scufita. Acum cateva saptamani tocmai subiectul asta il dezbatea.

  12. nu stiam!
    bine ca mi-ai zis. txs

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: