Şou time. 1st day

A început festivalul de teatru, de toamnă, pe meleagurile noastre. Luăm pauză la coit şi mergem la teatru, să ne culturalizăm. 😀 Fain de tot mă. Ne vine chef să mai trăim. Ne vine chef să mai scriem. În urbe, mersul la un spectacol facilitează vizionarea a cel puţin încă unuia. La ăsta n-ai nevoie de bilet, îl urmăreşti afară, în aşteptare, după preferinţă cu o ţigară atârnândă în colţul gurii sau nu. Priveşti. Liceene afectate, studente miserupiste, bunicuţe plăpânde şi supuse, bancheri spilcuiţi, neveste încorsetate, cu fuste crăpate până la buci, discutând aprins despre ultimele evoluţii ale bursei şi filmaci în veste cu buzunărele. Şi toţi se bulucă precum vitele la adăpat ca să prindă… da.

Aseară a fost un Pulp Fiction wannabe, cu fundal sonor în care mai răpăiau şi mitraliere. Fără violenţă dar cu lovituri la fudulii. Nu am ştiut că te poţi căca în sus dar am aflat cu ocazia asta. În schimb nu am aflat nici acum de ce s-a mai întors în sală doamna cu copilul de vreo 11 ani. El sigur a aflat că Filip fute tot. Doamna respectabilă, la vârsta a treia, din dreapta a ingerat într-o oră mai multe înjurături decât se debitează într-o jumătate de zi pe şantier, dar nu a ripostat. La lansarea de carte nu am stat pentru că nu era din cărţile alea de interes, nu era cu femei goale. Era să adorm la concertul folk şi iar mi-am atras oprobiul generaţiei de mâine când am zis că folkiştii sunt muzicienii care au picat examenul la clasa rock. Cam banal până acum. Mai multă mişcare e în birou la mine când cântă câte un Hasta la victoria siempre capitano Che Guevarra şi bag un tangou frumos cu colegele. Da’ lasă că merg iar seara asta şi intru pe scenă pentru un mega şou. Cu acordul colegelor şi cu sprijinul celui mai consecvent şi iscusit organizator. Mulţam mă Ridiche!