Ho ho ho

E Ajunul Crăciunului. E frig, miroase a sarmale peste tot şi în piaţă e plin de verdele brazilor. Tocmai am fost colindat de doi ţigănuşi. Aş declara Crăciunul sărbătoarea copiilor. Ei sunt cei mai fericiţi acum. Şi cei care nu au voce se apucă să cânte cu veselie colinde. Stai şi asculţi. Şi le dai nişte bănuţi care le aduc pe chipuri un zâmbet nepreţuit. Când îi întrebi cum îi cheamă, îţi răspund în grabă şi se îndreaptă spre uşă pentru a putea ajunge cât mai multe case până la lăsarea întunericului.

Crăciunul are efecte diferite pentru vârste diferite. Timpul premergător lui îmi dădea energie în timpul şcolii. În aşteptarea vacanţei înţelegeam lecţiile mai uşor şi luam note mai mari în lucrări (şi nu era blazarea profesorilor dinaintea vacanţei). Mult mai devreme, Moş Crăciun mă speria. Mă speria rău de tot. La 3 ani am plâns fără să mă mai opresc, mai târziu, luam atitudine cuviincioasă în faţa lui şi mă ridicam în picioare când îi răspundeam la întrebări. După ce am aflat adevărul despre omul din spatele măştii am continuat să sper că undeva, cel adevărat există, inspiră oamenii să îi copieze înfăţişarea şi statura. Eram fermecat de felicitările care îl arătau în faţa focului deschis citind scrisorile copiilor. După 18 ani mi-am dorit să-i împrumut identitatea. Anul acesta tot ce mai visez e un vin roşu.

Anunțuri

11 răspunsuri to “Ho ho ho”

  1. Te-as colinda si eu, macar pentru vinul ‘cela rosu, dar mi-e ca se face alb pana ajung acolo 🙂 Craciun fericit! Cat despre „La multi ani”, vorbim noi mai incolo!

  2. Aho, Aho, Copii si frati!!

    Danutz, ma primesti cu plugusorul?? 🙂
    sa ai un An nou frumos, bogat si senin

    hugs >:D<

  3. Primita esti.
    Mersi de urari. Sa fie un an bun si incarcat de bucurii si pentru tine. 🙂

  4. >:D< craciun fericit de la nasica ta! :*

  5. mersi la fel draga! cred ca te referi la ala de anul viitor, ca astalalt tocmai a trecut! 😉

  6. la multi ani si tie, danutz!
    ps: sper ca iubesti! 😛

  7. auzi danute…da chiar asa!?nu ti se pare ca te cam intreci cu gluma?…astept si eu sa mai citesc ceva nou..ce faci aici?!?!!?hm!

  8. (cu intarziere, dar…)
    La Multi Ani, Danut! si sa ai un an nou plin de liniste, implinire sufleteasca, sa ai parte in continuare de multa imaginatie si inspiratie pentru acest blog, sa scrii mult si sa gasesc aici aceeasi atmosfera nice&cozy cu care m-ai obisnuit. 🙂

    … in rest, numai de bine pentru toata lumea!

  9. @carlitos: multumesc de gandurile bune. La multi ani si tie! 🙂
    @notalent: scuze shefa, o sa remediez situatia 😛 .

  10. ma Dane..daca ti-ai pune cabina la contributie, asa cum numa tu poti, si daca ai face ca textul asta al tau sa fie inceputul unui roman sau al unei nuvele, ai scoate o proza „mese” rau de tot. cele bune

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: