The Doors. Muzica.

jm.jpg

În vara anului 1965 pe plaja Venice din California se întâlnesc doi foşti colegi, absolvenţi ai Şcolii de Film a Universităţii din Los Angeles, Raymond Daniel Manzareck şi James Douglas Morrison. Primul se arată interesat de preocupările lui Jim, care îşi umplea timpul liber scriind poezii şi compunând cântece. Din discuţiile celor doi se naşte ideea înfiinţării unei formaţii, ca şi mijloc de expunere a creaţiei artistice. Timpul era propice unui astfel de demers, Occidentul experimenta o revoluţie socială, excesul era un mod de viaţă. „Dacă îţi aduci aminte ceva de anii ’60 înseamnă că nu i-ai trăit”, cum observa un trăitor al acelor vremuri.

Imediat după asocierea celor doi, li se alătură John Densmore ca baterist şi Robbie Krieger la chitară, lui Morrison revenindu-i vocea iar lui Manzareck clapele. Muzica acestora începe să devină tot mai cunoscută, în ianuarie 1967 lansând pe piaţă primul album. În acelaşi an urmează al doilea. În spaţiul sunetelor psihedelice ale vremii, The Doors venea cu imaginea puternică dată de Morrison ca solist şi inconfundabila orgă a lui Manzareck care învăluia atmosfera. Lipsa basului în timpul concertelor a atras critici la adresa grupului. Dar ce mai conta când sălile de concert erau pline la capacitate maximă şi publicul era în delir.

Morrison, elementul central al grupului, descendent al unei familii de origine irlandeză, a devenit un reper al secolului trecut fără să vrea altceva decât să cunoască. Să cunoască într-un mod uitat de mult, prin trăirea dionisiacă a cărei pierdere a fost sesizată de Nietzsche şi cu care pot pune pariu că s-ar fi înţeles de minune. Unii s-au grăbit să-l declare geniu. Alţii vagabond. Când de fapt era un suflet care s-a uitat la viaţă din faţă. La 27 de ani a fumat-o până la chiştoc. Deşertul, spaţiu al odihnei şi al inspiraţiei fecunde şi-a descoperit vraja lui Jim şi i-a privilegiat întâlnirea cu cea care va rămâne o constantă a gândirii, simţirii şi creaţiei sale: moartea. Survenită în 1971, aceasta i-a oferit o dublare a notorietăţii de care se bucura în timpul vieţii. Cu fiecare an care trece, fascinaţia determinată existenţa sa ia amploare. Mormântul lui din cimitirul Pere Lachaise, Paris atrage masiv. Din diferite motive unele cupluri îşi petrec noaptea nunţii în jurul lui. Despre circumstanţele morţii sale s-au emis diferite ipoteze care nu pot fi confirmate ci doar bănuite în lipsa unei autopsii. Cea mai răspândită percepţie este cea conform căreia a murit în urma unei insuficienţe cardiace. După mărturiile prietenei sale Pamela Courson, o supradoză de heroină, administrată chiar de ea i-ar fi fost fatală. O ultimă ipoteză a fost lansată anul acesta de un fost proprietar de club de noapte care susţine că Morrison ar fi murit în baia clubului său, cadavrul fiindu-i ulterior transportat şi pus în cada din apartamentul său, unde a fost descoperit.

După 1971, formaţia şi-a continuat existenţa cu cei trei componenţi rămaşi dar fără să mai aibă succesul din vremea vieţii lui Jim. După două albume au renunţat, pentru ca în 2002 Ray şi Robbie să pună bazele grupului The Doors of the 21st Century. Astăzi, după procesele intentate de John Densmore şi familia lui Morrison, activează sub titulatura de Riders on the Storm.

Recomand:

Primul album, The Doors
„People are Strange” – Strange Days
„Summer’s almost gone”- Waiting for the sun
„Wintertime Love” – Waiting for the sun
„Indian Summer” – Morrison Hotel
„Waiting for the Sun” – Morrison Hotel
„Riders on the Storm” – LA Woman
„LA Woman” – LA Woman
„A feast of friends” – An American Prayer
„Gloria” – Live in New York

Anunțuri

15 răspunsuri to “The Doors. Muzica.”

  1. ThePunisher Says:

    Sărind peste consideraţiile generale legate de ”The Doors”, imi permit să fac o observaţie punctuală. Se comite foarte adesea o grşeala, aceea de a confunda arta cu artistul, produsul cu producătorul, lucru foarte supărător. Nu e nimic genial să mori aiurea în floarea vârstei, drogat şi beat ca un porc după o viaţă petrecută în semi-conştienţă. Nu e genial să fi rockerul boem care la o anumită vârstă arată ca… ma rog, era să dau un nume dar nu sunt sinucigaş totuşi… Pur şi simplu nu e. Genială poate fi arta, rezultanta trăirii interioare a cuiva, ”fumul” care rămâne din ”arderea” artistului. La altarul ăsta merită să te închini, nu la mormântul unui om care, indiferent unde a lovit găleata, a murit pentru că starea de conştienţă i s-a părut prea mult; iar organismului lui, starea ”alternativă” i s-a părut prea mult…

  2. Mah tu il ataci pe Jim. Si nu e bine! E mort si nu se poate apara. Nu crezi ca ar trebui respectat pentru ce a lasat in urma
    ? Arta aia de care vorbesti se poate aprecia facand abstractie de omul care a creat-o?

    Cat despre moarte; nici o moarte nu poate fi geniala. Moartea in perceptia mea este un moment penibil si dureros pentru cel care o experimenteaza. Pentru Jim era altceva, era o fascinatie, ceva de descoperit si de simtit. Cat despre varsta la care a murit… Pentru el nu cred ca era alta mai potrivita. A asimilat in scurta lui viata mai mult decat o fac altii in 80 de ani. Viata isi are menirea ei. El a indeplinit-o pana la varsta cu pricina si nu cred ca ii pare acum rau ca nu a fost mai lunga.

    Vorbesti ca si cand l-ai fi cunoscut. De unde ai tu masura constientei sale? De unde stii cum arata?

    Ai vazut tu vreun porc beat?

  3. ThePunisher Says:

    Evident avem o discutie inutila… Intre un fan infocat si un observator detasat. Nu e vorba de niciun atac, sunt faptele, care uneori nu ne convin. Eu am facut o observatie punctuala si destul de rece. Tu imi raspunzi pasional. Daca nu ad fi facut si eu ceea ce faci tu, poate ca m-as fi suparat. Dar asa, nu pot. As putea sa-ti raspund punctual si sarcastic, sa-ti spun ca si tu vorbesti ca si cand l-ai fi cunoscut, ca stiu cum arata din poza si ca „porc beat” e o fig. de stil si ca da, am vazut oameni beti in halul asta. Dar asta ar fi o tampenie… Vreau sa-ti raspund altfel.

    Cred ca te exaltezi cand spui ca a asimilat in scurta lui viata mai mult ca altii in 80 de ani, dar din nou, aici intervine subiectivitatea ta. Da, probabil pentru el era suficient, probabil ca a murit cu o impacare pe care altii nu o au la sfarsitul a 80 de ani. Dar de unde venea impacarea aia? Cred ca impacare inseamna sa inchizi ochii in momentul in care cineva te tine de mana (nu, nu doctorul sau asistenta). Dar ma rog, am impresia ca discutam in contradictoriu deasupra unui cadavru, lucru care ma face sa ma simt prost.

    Nu e vorba de a intina memoria cuiva, ci de a pastra memoria cuiva asa cum e ea. Uita-te la Marilyn Monroe pe celebritymorgue.com te rog. O sa vezi ceva care nu seamana deloc cu femeia fatala care isi tinea fusta deasupra ventilatorului. Dar si aia e tot Marilyn. De fapt e Marilyin cea adevarata, depovarata de farduri si de povara unei imagini in spatele careia o fata cu un nume lung si nu prea sonor, se zbatea in chingile „visului american”.

  4. Da. Uite aici ai o argumentatie solida. Nu e deloc o discutie inutila ci doar expunerea a doua puncte de vedere diferite. Nu sunt de acord cu afirmatia ta ca vorbesc infocat. Atat doar ca eu admir personajul. Tu il dispretuiesti.

    Inca odata: fiecare avem astepatari diferite de la viata si e clar ca ale lui contrastau puternic cu cele pe care le ai tu. Dar nu putem face o comparatie intre doua sisteme de valori, mai ales cand e vorba de viata proprie. Aici cred ca tu dai dovada de pasiune prea mare in a demonstra ca sistemul tau e superior.

    Marilyn neinsufletita nu poate fi comparata cu ceea ce era in viata. Lasa-ma sa mi-o amintesc asa cum a fost ea de fapt.
    Aceeasi masca purtata de doua persoane diferite iti poate crea sentimente total diferite.

  5. ThePunisher Says:

    Nu e vorba de dispret. Chiar nu e. Dezacord poate. In sensul ca in fata rezultatelor (a muzicii in cazul de fata) ma plec. Dar sa nu idilizam viata si sa o consideram un exemplu bun. Asta e tot. Si nu tin sa impun un sistem „superior”. Nu simt ca traiesc bine. Daca ar fi sa mor maine m-as zbate, as zgaria si as musca. Nu sunt gata, mai vreau o zi, o luna, cinci minute. Da, daca o luam asa, stilul de viata al lui Jim imi e net superior.

    Ce cred eu ca e „bine”, „de dorit” e sa stii cand sa ai excese, nu sa ai un unic lung exces. Eu sunt in afara ambelor modele pe care le discutam. Si asta ma omoara. Luciditatea e daunatoare sanatatii intr-adevar. Dar atata timp cat luciditatea reuseste sa ma impiedice sa-mi pun teava unui pistol in barbie, prefer luciditatea asta canceroasa oricarei forme de drog. Cu o exceptie: „ea”, ca drog.

  6. ai ales modul apolinic pana in cele mai mici gesturi. dar pe langa asta, nietzsche l-a sesizat pe cel dionisiac. sunt doua moduri de cunoastere diferite care determina doua stiluri de viata diferite. nimeni nu te obliga sa alegi ce nu vrei. dar nu considera ca celalalt nu poate duce la implinire. chiar din timpul vietii, traite dezagreabil in conceptia ta. cred ca nu se mai poate trage linia de demarcatie si separa viata de arta. ce zici?

  7. ThePunisher Says:

    Da, corecte observatiile tale. Insa nu inseamna ca adopt in totalitate apolinicul. De fapt ele nu sunt niciodata despartite, stii asta de la acelasi Nietzsche. Linia de demarcatie e foarte greu de tras. In unele cazuri cred totusi ca ar fi bine sa o tragem, pentru a nu confunda una cu alta.

    P.S.: Daca incerci sa nu imi mai tii lectii de filozofie, promit sa incerc sa nu ma mai „iau” de persoane decedate, dragi tie. Sau, eventual, sa nu mai postez.

  8. Nu iti dau lectii de filosofie. Iti semnalez numai unele aspecte pe care vad ca le ignori. Linia de demarcatie a fost trasa cu succes de tine prin tot ce ai scris aici.

    Dar ce tot vorbesc eu? Pana la urma tu esti tartorul sef nu?

  9. Time out. Romania castiga la Luxemburg si merge la Euro 2008. Si trebuie sa ma barbieresc. Na!

  10. nu imi vine sa cred ca inca mai sunt oameni care asculta muzica adevarata, adica doors! mi-a picat tare bine postul asta 🙂 la mai mare!

  11. the pleasure is all mine.
    se asculta doors. trebuie sa stii numai unde sa cauti 🙂

  12. true! oricum, faza e ca multi cand auzeau ca imi place doors se uitau urat: „drogatu’ ala?” na… de aia ma mir 🙂

  13. fii pe pace!
    you are in the club 😉

  14. hurraaayyyy!!!! imi place despre tine! si doors, si cai! super! 😀

  15. vad k cea mai infocata e lilith.tot respectul pt ea, e fan adevarat,tineo tot asa, desi vad k demult nu ai mai scris,pacat,va saluta samanul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: