Toamna gri…

Toamna e un anotimp special. O simt de câteva zile, o aştept încă din nefiinţă, o primesc cu inima deschisă şi capul plecat. S-a instalat un pic cam brutal anul acesta, fără să ţină seama de încremenirea noastră. Ne biciuieşte şi astăzi a trimis chiar şi nişte fulgi mărunţi de zăpadă printre picurii deşi, înmănuncheaţi într-o ploaie mocănească ca de poveste.
Nu îi este specifică o astfel de intrare. Intrarea toamnei se face cu parfum plăcut şi culori vii care te însufleţesc, cu roadă bogată care apleacă viţa şi cu toropeala unei oboseli fizice satisfăcătoare.
Anul acesta toamna este direct rece. Angoasa şi neputinţa iau amploare. Am sărit peste razele soarelui filtrate prin frunzele tot mai rare din copaci. Nu mai avem miresme de fructe coapte ci numai un miros de pământ obosit.
Îmi aduc aminte limpede o poză ataşată uneia din primele lecţii ale manualului de limba română din clasa a III-a. Înfăţişa un băiat cu o carte într-o mână şi o frunză uscată în cealaltă. Stătea sprijinit lângă un copac într-o grădină largă. Îl chema Nicolae. Despre el era lecţia. A ieşit în grădină să înveţe şi a observat ceva schimbat. Era toamnă. Trecere insesizabilă, marcată doar de frunza din mâna lui. Toamna coincide cu începerea şcolii. Poate acesta era primul semnal care mă atenţiona asupra realităţii care se instala molcom şi fără răni.

Tot în copilărie, dar mult mai devreme, când nici nu percepeam succesiunea celor patru fiice ale bătrânului an, toamna îmi dădea prilejuri de adânci frământări, poate peste puterile unui biet sufleţel. Atunci am simţit prima dată un sentiment tăios de singurătate şi izolare, de neputinţă totală. Eram pe o stradă flancată de plopi înalţi, cu frunze galben-aurii, printre care bătea vântul. Stăteam într-o maşină, în faţa a ceea ce mi se explica a fi un orfelinat. Curiozitatea copilărească m-a împins la iscodiri. Cât ascultam explicaţiile am văzut un copil îmbrăcat sărăcăcios trecând pe alături. Cred că acela a fost momentul izbucnirii într-un plâns cu icnete care nu ştiu dacă a încetat vreodată. A fost prima întâlnire cu realitatea crudă şi nedreaptă care trece peste suflete fără să ţină cont de fragilitatea lor.
Mai târziu, toamna era aşteptată pentru piersici şi struguri. Le mâncam şi în pauzele de la şcoală, într-un puternic miros de motorină şi lăsam şi pe ceilalţi să îşi aleagă câteva dacă nu purtau şi ei în ghiozdănele roade tomnatece.

La liceu am început să rememorez. Aveam peste zece toamne trăite. De fiecare dată când mă întorceam de la şcoală petreceam o oră sau două pe zuinul din grădină contemplând-o şi umplându-mi inima şi mintea cu o energie care nu era folosită în cel mai conformist mod.

Astăzi mă tem că viitorul nu o să-mi mai lase decât loc pentru rememorări la un foc deschis în faţa şemineului… pe afară nu mai e de stat.

Anunțuri

25 răspunsuri to “Toamna gri…”

  1. Mo ne leaga o viata de amintiri. Nu ma mir ca te regasesti sufleteste. Ce sa spun: legume suntem toti. De copt, mai pot trece inca pe atatea toamne si cred ca tot crud o sa raman…

  2. :-S….imi place.parca e jumatate basm, jumatate poezie.cand de fapt e amintire.frumos.

  3. Nu pot sa citesc ceea ce ai scris si sa nu ma regasesc sufleteste. Mi-aduc aminte cum cand eram mic toamna nu-mi era deloc in gratii intrucat o vedeam ca fiind un biet anotimp posac. Atunci pesemne nu intelegeam de ce trebuie sa fie vreo asemanare intre etapele vietii si cele patru anotimpuri, astfel incat nu-mi ramanea decat a o accepta. A trecut si asta iar acum, daca tot e toamna, nu ramane sa ma intreb (ca orice alta leguma, ce ma consider) oare eu m-am mai copt? 😛 Imi place cum scrii, ai putere de expresie. Cheers!

  4. ThePunisher Says:

    Ma ciocoflendere… cand am vazut scris „toamna gri”, gandul mi-a zburat, evident, la Bacovia. Cautam deja lama Gilette, ca sa fiu sigur de rezultat, uitandu-ma in acelasi timp daca dupa colt mai am pusca de vanatoare si cartusiera la indemana – just in case. Dar textul tau mi-a oferit altceva decat asteptam… O latura „soft” a ta, fara sa fie vorba explicit de una depresiva. Nu-i rau. Nu forta totusi stilul, lasa-l sa curga. Uneori figurile de stil incarca aiurea si dau impresia de artificial. Raceala, uneori brutala, a stilului tau are un efect mult mai penetrant decat stilul „un-covor-de-frunze-moarte-fix-pix-clasa-a-treia”… Oricum, bravo pentru un text care ne aduce cu lampa in coltisoare relativ uitate ale fiintei noastre.

    P.S.: Cred ca stii cine se afla in spatele pseudonimului…

  5. Si totusi, pentru publicul aflat in penumbra, pentru noi restul, the people, cine se afla in spatele pseudonimului? Unde e domunle scrisoarea? 😛

  6. Si uite cum ma tot mir cum un om care poate scrie asa cum o faci tu poate sa creada despre el ca este izolat si inadaptat. Trezeste-te, baiete, pana nu trebuie sa ma imbrac in negru, si traieste si in realitate, nu doar in scris! Care este foarte fain, daca tot veni vorba, da’ nu te mai laud ca ti se urca la cap si cine stie ce mai iasa!
    Atat am de zis!

  7. Rares,
    asteptam de la tine mai multe vesti. dupa tonul tau incep sa banuiesc ca o sa te insori in italia 🙂 scuze man

  8. Bah io va bat pe toti!
    Ms. Sper ca nu v-am induiosat pana la lacrimi. Be a man as you are goddamn it 😛

  9. … pe mine m-a dus cu gandul la „cri-cri-cri, toamna gri…” , toamna mea e frumoasa, vesela, indiferent daca vine pe nesimtite sau ne face k.o. din repriza intai.

    🙂 ce dragut, parca am fi cu totii la compunerea de inceput de an, aia a doua (ca prima este „Cum mi-am petrecut vacanta”) si anume Toamna.

  10. right!
    numai ca unii au facut mai mult decat o compunere din ea! 😉

  11. ThePunisher Says:

    Dane, sugestie – scrie despre anotimpuri! Are priza la public. Probabil k din cauza incalzirii globale incepem sa fim nostalgici dupa anotimpurile clar delimitate. 😉

    Rares – eu cred ca te insori. Cred ca a pus cineva laba pe tine si acum esti prins in mrejele ei. Altfel nu imi pot explica de ce vrei sa ma scuturi din lumea mea stramta, neagra si cu ploi acide.

  12. Punisher – cat ar fi de faina lumea asta de care vorbesti, am parasit-o de ceva vreme. Imi lipseste din cand in cand, dar un om inteligent se adapteaza unei situatii, nu i se impotriveste (prea mult), iar eu am de profitat de ocaziile ce mi se ivesc.

    Dane – nu ma insor in Italia. Tonul meu e din cauza ca stii foarte bine ce cred eu despre prea multa vorbarie.

  13. Rares – da, probabil ca ai dreptate in ce spui… evident tu „gusti viata cu lingura cea mare”, momentan (na, k am facut reclama si la Fanta). Eu nu. Nu stiu daca asta tradeaza lipsa de inteligenta sau doar o incapacitate congenitala.

    Dane – vezi ca vine iarna. Baga ceva cu „si mana fotoliul spre soba/ la horn sa ascult vijelia”… 😉

  14. Pentru limones: daca iti spun ca am fost colegi ar trebui sa stii cine e „ză panişăr” 😉

  15. ..........anonim.......... Says:

    dragutza…mie una mia placut…

  16. .......anonim........ Says:

    e cam nspa dar merge un 4 tot itidau .Am glumit ,imi place

  17. La cat mai multe poezii . Adela

  18. mersi mult de compunere danutz…o sa mi fie de ajutor azi la ora de romana…:*:*:*sper sa iau un 10 iar dak o sa l iau…promit k ti l dau tie;)

  19. e foarte frumoasa compunerea:X:X:X:….folosesti nishte cuvinte si niste expresii minunate:P:*:*:*:*:*….

  20. SOOPER NU NUI ASA E CEKL MAI TERE

  21. Ana - Maria Says:

    Este superba compunerea … :):):)

  22. e frumoasa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: