Gânduri de sfârşit. De an.

Să nu renunţaţi să fiţi înţelepţi. Acum, fugiţi de aici.

Încă 2008?

Niciodată nu mi-am făcut bilanţuri la sfârşitul anului şi nici planuri la început, din aceeaşi precauţie de a mă feri de decepţia neîmplinirii. Dar anul acesta nu pot trece cu observaţia câteva aspecte.

Lista tăiată a mai fost completată cu câteva nume, am contorizat încă o basculă de înjurături noi şi vechi, jigniri, şi sarcasme. Am fost mai preocupat de făcut bani decât de simţăminte şi fapte aducătoare de bucurii. Am început să ascult cu mare plăcere Rolling Stones şi Barry White. Am mai aflat un apelativ pentru etnicii bronzaţi. Am fost iar îndrăgostit de mi-o sărit şapca de pe cap. Nu am dat soluţii. Nu am aflat certitudini. Nu am aşteptat Crăciunul cum se cuvine, am aşteptat timp liber…

Ia uitaţi-vă cine şi-a înaintat intenţia de a-l înlocui pe Moş Crăciun. O haba haba!

Seeing any elves?

Fiind un apropiat al mafiei ai tot felul de avantaje. Faci oferte care nu se pot refuza, porţi ceas Bvlgari la mână, gravat cu mesaje de la bunii tăi prieteni, faci glume proaste la care toţi sunt forţaţi să râdă şi aşa mai departe.

Când vă zic „a hunk, a hunk of burning love” la ce vă gândiţi ha? La Elvis, exact. Imaginaţi-vă acum cum e să îl ai pe Elvis la stânga ta, la volan şi să mergi prin oraş într-un tanc de BMW, negru. Toţi anii de liceu sunt răzbunaţi, toate capetele blonde se întorc şi se lipesc de luciul capotei. Nimic nu îţi scapă. Toate liceenele devin inexplicabil interesate. Şi Regele e mulţumit. Tu eşti destins, eşti deasupra tuturor.

Seara, ieşi să dai o tură în oraşul cu istorie şi hoinărind prin măruntaiele lui tenebroase, patru pulici verzi numai ieri cu caca la cur îndrăznesc să îţi tulbure melancolia atemporală. În următoarea clipită, fără nici o replică, se trezesc proiectaţi de imboldul grijuliu al lui Rareş pe zidurile cetăţii. Rareş merge mai departe să îşi bea berea pe domeniul public. Berea nu se poate opune.

E bine încă.

Şi cadoul meu de Crăciun pentru voi: Apăsaţi aici!

Vremi

Vine o vreme pentru toate. Vine vremea în care “Enter Sandman” este melodia preferată, când îţi plac urmele pe care le-ai lăsat, când nu mai vrei să pleci, când te împaci cu faptul că eşti cel care a dezamăgit mai mult decât oricare, când te împaci cu sinele. E iarnă.

Azi…

…sunt aşa iraţional. Sunt mai mult simţire decât minte. Mai mult neant decât trup. Mai mult gând decât creier. Şi îmi trebuie un pic de raţiune să exprim asta. Şi un pic de umor.

…a fost o zi foarte bună pentru fotografie. Foarte foarte bună.

Poveste de copil

Astăzi e o zi de noiembrie, ca oricare altă zi de noiembrie. Şi pentru asta o să vă spun despre un copil de noiembrie. Un copil de noiembrie care şi-a văzut părinţii îmbătrâniţi şi căruia lacrimile nu îi lăsau vreodată rănile să i se închidă. Vroia să aibă disciplina unui militar, boemia unui poet şi atingerea unui amant, siguranţa unui manipulator, echilibrul unui saltimbanc şi exaltarea unui artist dar a renunţat la toate pentru că el era doar un copil şi copiilor nu le este permis decât să asculte. A rămas la privirea lui de bătrân îngândurat prin ochii de copil şi nu a mai îndrăznit să creadă vreodată. Zilele trecute orbecăia nedefinit pe străzi şi recita romane. Avea o acadea Chupa Chups la el …şi o împărţea la toată lumea care îi asculta povestea.

Senzaţii tari. Criptate.

Ca sa incep academic… Deci! Cum ajungi în Cluj vezi o femeie goală. Smart choice pal. Smart choice! Liniştea serii, răcoare, şi o femeie goală cu savarina ridicată în lumina reflectoarelor. No cum să nu îţi placă Cluju? Oraşul foame, oraşul care nu face bani, oraşul în care nimeni nu plăteşte, oraşul în care proiectele duc la zero barat financiar. Aici e cel mai crâncen intelectualism din ţară şi cea mai neaplicabilă teorie pe care o poţi emite, aici o s-o emiţi. Meseriile nu îşi găsesc locul. Aici toţi gândesc. Dar să nu uităm că suntem la Cluj. Da?

Aici se socializează rapid, aşa de rapid că întotdeauna rămân pe din-afară. Şi pentru că am fost la teatru vă mai spun că egoul meu de spectator avid a fost gâdilat la maxim când actriţa mea preferată mi-a spus că mă cunoaşte demult. Oh damn yeah!

Un mesaj personal: Ridiche eşti formidabil. Trag femeile la tine ca muştele la … ştii tu ce.

Blond. Blog blond.

Încă dinainte să înceapă criza financiară am descoperit un blog miştoc. E cu o blondă deghizată. O blondă care vorbeşte mult, scrie mult, are păreri multe, într-un cuvânt, o hiperactivă. Şi pentru că nouă ne plac hiperactivele şi am şi văzut-o şi ascultat-o live aseară la radio, de astăzi o puteţi găsi în blogroll. One big hooray for Miruna!

Ani de la liceu

De când mi-au crescut coaiele mie îmi place să mă uit la filme americane cu liceeni. În filmele alea apare cam tot ce visam io vreodată să fie liceul. Adică o clădire fain amenajată, cu holuri largi, pline de elevi zgomotoşi, imediat ce se sună de ieşire şi o curte cu verdeaţă în faţă. În liceul ăsta de care vorbesc, toţi elevii joacă fotbal sau baschet, sunt îmbrăcaţi de la Esprit şi Jack&Jones şi au colege de la nivelul “bunoacă” în sus. Îmi mai plac mie filmele astea pentru că puberii au maşini decapotabile, merg cu ele la mare în weekend şi încing acolo nişte partiuri trăsnite de se trezesc a doua zi pe plajă, fără să mai ştie prea multe. Au ăştia vară, sex, terenuri de sport cu podele ceruite, tot de ce n-am avut io parte.

Am văzut de câteva săptămâni un film de-ăsta dar nu-mi mai aduc aminte multe din el. Parcă era o fază memorabilă cu chiloţi de damă pe acolo. Avea şi o replică faină la un moment dat filmul: “nu e păcat să te întâlneşti cu cele mai bune gagici din şcoală”. Sunt 10 ani de când am început liceul. Încep să uit…

Post dublu. Sau dublu post. Cum dreacu’ vreţi voi, cheia e la Beck’s.

Am început cu o idee, ce s-a transformat în alta, ca apoi să încerc să revin la cea iniţială. Dijaba. Aşa că vor fi 2 puncte. Punctul 1 şi punctul 2, cam de sine stătătoare, aşa. Selbständig, draga mea, poate-poate citeşti şi tu inepţiile mele. Care este. Dar să ne întoarcem la oile noastre.

Punctul 1.

Direct din cap, şi al meu şi al altora, ia uite acia versuri, ce se cer recunoscute, dar nu numai. Tot din cap, băgaţi alţi verşi, din aceeaşi pesă. Nu vă vin în cap, ascultaţi pesa şi după aia completaţi. No fuckin’ googleing or you shall grow hair on that right finger! Grrrrrrrr!!!

„Run, rabbit run

Dig that hole, forget the sun.

When, at last, the work is done

Don’t stand down, it’s time to dig

Another one!”

Punctul 2.

Deci da.

Să presupunem, prin absurd, că mie îmi place o tipă. Repet, prin absurd, pentru că se ştie despre mine că nu pot avea sentimente de nici un fel, în afară de eterna şi declarata mea dragoste faţă de ginul tonic. Dar să ne întoarcem la oile noastre. Buuuuuun! Următoarele rânduri sunt pur ipotetice şi nu mă obosesc să le periez gramatical, astfel încât să fie în concordanţă cu presupunerea prin absurd. Deal with it.

No, mie îmi place de ea. Din prima. Tot procesul de seducţie din partea ei s-a rezumat la un privit peste umăr şi nişte gene fâl-fâl-fâl. Şi, dacă vă vine să ziceţi că sunt uşor de cucerit, eh, atunci aveţi dreptate. I am a sucker for quick, sharp, fun lovin’ that ain’t meant to last, that is always a pleasure to remember, as time passes by. Dar să ne întoarcem la oile noastre. Eu eram puţin băut la momentul respectiv şi nu, nu ÂLA o fost motivul pentru care seducţia a fost rapidă. Fata pur şi simplu mi-a picat cu tronc! şi io la astfel de chestii nu pun întrebări. Şi mă gândesc că ar fi bine să încep o discuţie când sunt lucid şi treaz, că altfel mă risc. De ce? Io sunt direct şi nu mă prea ascund nici când sunt treaz, apoi băut şi bine dispus sunt puţin cam nedigerabil. Not to mention the fact that I kill romance till it’s dead sometimes. Dar să ne întoarcem la oile noastre. Zis şi făcut, foarte frumos, pleacă şi tipa la scurt timp după ceea ce a fost bine pentru economia serii, io îmi văd mai departe de beut.

Dar, draci cetitori, se aprinsese luminiţa, beculeţu’, flăcăruia! Şi asta, dracilor, nu face decât să fie apa mai apă, mâncarea mai mâncare, scama din buric mai rotundă, etcetera. Şi gândul mai zburdalnic, ăf cors! Nau tel mi: iznt dat uărth di „efărt”?

Gândul zburdalnic, ăla îl caut io. Clar, simplu, bine ţintit. Care provoacă la joacă. Cele mai bune lucruri le faci sau îţi ies din joacă, so why fuck around when we can play? Go ahead, do some playin’!