Viaţa între pieţe

Totul începe în Piaţa Dorobanţilor. Mică, liniştită şi foarte şic. Tăticul face orice ca buburuza lui să ajungă la liceul din această zonă, unde mai pui la socoteală că e şi aproape de casă. Aici, cea mică, îmbrăcată în haine de câteva sute de euro, se simte în largul ei. Asta e şcoala unde poate întâlni colegi şi colege cu care să-şi poată cheltui banii de buzunar prin localurile de vedete. Aici poate să-l întâlnească pe Făt-Frumos, cu părul destul de lung să nu se lase să i se vadă vreodată ochii şi mereu cu skate-board-ul la el. Astfel, micuţa îşi scoate uşor nasul în societatea „high heels”. Fermecătoare şi încă pură, foarte îngrijită şi „glamorous” visează la un destin eliberat de mâna părinţilor care restricţionează. Ifose şi fiţe, angoase şi frământări, o împiedică pe mica prinţesă să observe cât farmec lasă în urma ei.
Când vine bacalaureatul, încep să apără şi întrebările cu privire la drumul pe care domnişoara va trebui să-l aleagă pe mai departe. Nu este foarte greu să iei o decizie. Piaţa Romană, cu ASE-ul, este soluţia. Fiica va putea deprinde aici aptitudinile necesare pentru a gestiona moştenirea care o aşteaptă. Este uşor să o recunoşti aici. Când mai dă pe la şcoală, coboară din Peugeot-ul care parchează în faţa intrării principale. Peste câteva luni va coborî dintr-un Mercedes, după altă bucată de vreme dintr-un BMW şi tot aşa. Când îşi face intrarea în sala de curs, va tăia respiraţia tuturor, inclusiv a profesorului care a ajuns la cursuri cu o Dacie de 20 de ani sau mai fericit cu RATB-ul. Începe apoi prelegerea profesorului despre cultura antreprenorială, care nu prea reuşeşte să capteze atenţia bieţilor studenţi, preocupaţi de găsirea unei replici care să o dea pe spate pe zâna din faţa lor. Până să se trezească, fata a şi plecat cu ochelaristul pe care nici unul nu-l lua în calcul sau poate cu metrosexualul care a nimerit şi el din întâmplare la un curs.
În timpul sesiunii, fata noastră va fi uşor de distins dintre celelalte. Pe când toate colegele ei sunt palide, cu privirea aţintită spre vârful pantofilor, şi slăbite fără dietă, ea se afişează foarte încrezătoare, cu o carte pe care scrie ”The path to success” în mână. Decolteul generos face să ţi se ridice şi firele din barbă şi îţi imprimă un zâmbet care persistă până ce te loveşti cu capul de stâlpul acoperit cu afişe de anunţ pentru concerte metaliste.
După terminarea facultăţii, vine şi momentul pentru o nouă schimbare. Schimbare de piaţă. Următoarea care vine este cea a Aviatorilor (Charles de Gaulle pentru cei mai tineri). Aici, un birou spaţios cu vedere generoasă şi dotat după toate standardele de confort, îi permite domnişoarei să ia cele mai potrivite decizii. Dintre toate privirile care s-au aţintit asupra ei, cea a şmecherului cu biroul la III, care conduce Bentley-ul lu’ tat’so i s-a părut cea mai interesantă. Tocmai a cerut-o de nevastă la o cină romantică.

Într-o după masă, stând cu el la o terasă de fiţe din Dorobanţilor a observat zidurile liceului în care a învăţat. Profu’ care a trecut şi a văzut-o la masă nu a mai apostrofat-o ci a salutat-o zâmbind sec…

***

Pentru a face textele mai plăcute la vedere şi pentru a nu mai fute creierii sau cel puţin să-i fut într-un mod mai plăcut, de azi înainte am să încerc să ataşez post-urilor câte o poză. Pentru început avem eine deutsche Schlampe, sau cel puţin aşa se recomandă. Hefner, ţine-te că te ajung din urmă!

Normal. Sibiu.

Am fost la Sibiu, o iubire mai veche. Probabil ştiţi deja că Sibiul are multe frumuseţi. Oraşul acesta poate fi asociat cu multe lucruri şi cine l-a văzut cel puţin o dată, sigur o va face. Pentru studenţii veniţi aici este o metropolă cu deschidere, pentru saşii şi românii care îl locuiesc este acasă, pentru rockeri este locul de desfăşurare a unor concerte care nu pot fi egalate în ţară decât de scena oferită de Bucureşti poate, (vara asta am avut parte aici de Within Temptation, My Dying Bride, Anathema, The Gathering, After Forever, Tarot şi cât pe ce Haggard, de HIM şi Amorphis, in cea de anul trecut).
Pentru mine, Sibiul este un orăşel cochet, cu o arhitectură plăcută şi funcţională care nu putea fi executată decât de saşii transilvăneni, mai este şi un loc unde respir istorie, unde mansardele caselor vechi mă îmbie la gânduri de iubire tăcută, unde clopotul Bisericii Catolice din Piaţa Mare, dăngăne regulat şi molcom în timpan. La Sibiu merg de câte ori am ocazia şi de fiecare dată cu bucurie. Şi bucuria asta îmi este returnată cu generozitate, prin primirile calde de care am parte.

Cred că la Sibiu şi-mprejurul lui se aplică cel mai pertinent termenul de „pensiune”. Ce ţi se poate oferi într-un asemenea aşezământ nu poţi obţine nici într-un hotel de 4 stele. Ţi se oferă adăpost din suflet, în miros de podele de lemn vechi şi privelişti prin geamuri mici cu rame vopsite în culori vii.
Orice venire aici, chiar şi numai pentru două zile te va transforma, făcând ca locurile cărora aparţii să ţi se pară dintr-o dată străine. Şi toate dublate de limba germană, care sună cât se poate de firesc pe asemenea meleaguri şi în gura locuitorilor de aici. Şi să nu vorbeşti limba deloc, tot o vei înţelege şi o să începi şi tu să răspunzi fără să îţi dai seama în cuvinte nemţeşti.

Sibiu. Probably the most beautiful city in the country.

Cu drag

Pentru Diana, căreia i se datorează în mare măsură acest blog…

Fetele în Bucureşti sunt multe. Multe şi diferite. Diferite între ele şi diferite faţă de cele din restul ţării. La prima vedere o să spui că sunt prea grăbite şi cu nasul prea sus ca măcar să te observe. Trăind lângă ele o să vezi că nu sunt nici ignorante şi nici grăbite în nici o direcţie. O să vezi că ştiu şi gândesc mai multe decât erai dispus să crezi. O să vezi că sunt bătăioase fără să-şi piardă feminitatea, că ştiu foarte bine să-şi valorifice potenţialul.
Deşi nu ai crede, cele mai sensibile le întâlneşti aici. Sunt mai sfioase decât este cazul, capricioase, neîncrezătoare şi totuşi oarbe de multe ori. Te poţi aştepta să nu mai vrea să vorbească cu tine chiar dacă cu o seară înainte aţi trăit cele mai frumoase clipe. Pe stradă te poţi aştepta să îţi evite privirea prea insistentă şi se simt asaltate chiar şi când sunt însoţite. Sufăr poate mai mult decât altele.

Pot fi iubite, gagici, prietene de nădejde, colege loiale, confidente, fiinţe care au nevoie de sprijinul tău, curtezane versate sau femei care te lovesc în boaşe când te aştepţi mai puţin.

Wake me up when September ends

Am avut parte de un început de septembrie mirific. M-a prins pe malul mării. A fost o revedere plăcută şi energizantă. Un program încărcat şi discuţii destul de informative. Oameni noi, bere şi o ocazie să îmi dau seama că ştiu înota de-adevăratelea pe o distanţă de vreo 3 metri. La întoarcere am rămas o bucată de vreme la Bucureşti. Cu toate că la prima vedere nu avea schimbat nimic faţă de cum l-am lăsat, m-a surprins şi de data asta. Chiar dacă ies de trei ori într-o zi în centru, de atâtea ori o să o fac însufleţit în oraşul asta. În prima zi îmi luam micul dejun la 5.30 AM în faţa TNB. Am uitat că aici e cel mai fain loc unde poţi sta la taclale cu o gagică, de altfel şi cel mai fain loc în care poţi agăţa sau citi râzând copios contra-editorialele din Caţavencu. Am mai uitat că aici, mai ales la metrou poţi citi „Libertatea” din mai multe surse fără măcar să plăteşti. Cu puţin noroc şi o destinaţie mai depărtată poţi parcurge tot ziarul.

De multe ori am spus că Bucureştiul nu este un loc în care să îţi creşti copiii dar de câte ori văd kinder-ii de liceu plimbându-se pe străzile acestui oraş îmi aduc aminte de „Adolescenţi pe mare” a lui Nichita Stănescu.

Au fost zile de călduroasă revedere cu prieteni vechi. La un vin vechi. Roşu. Şi tot acum am terminat-o definitiv cu ultimul job. Mi-am scos Cartea de Muncă de la ei. O să vă rog şi eu ca I. Tănase să nu mă întrebaţi cum se termină cartea de muncă. Am râs mai mult decât trebuia şi pe unde nu se cuvenea. M-am jucat cu power-ball-ul. Şi da Laura, ai trecut pe lângă mine în Romană fără să mă vezi.

Pe scurt: am fost la mare şi am văzut o blondă bună. Am venit la Bucureşti şi am văzut mai multe.

Numai de bine

Când am revenit la Sebeş, după o absenţă considerabilă, totul era la fel: oameni, locuri, aer şi aere. Atunci am spus pentru mine că stimabilii mei concitadini fac şi sex cu lumina aprinsă, numai de dragul de a face totul in limitele conformismului. Mare greşeală… Mă înclin si îmi cer scuze pentru necuviincioasele gânduri. Oamenii mei nu numai că fac sex fără bec aprins dar te miri când, cum şi cu cine. În spatele mutrelor lor cuviincioase şi expeditive se ascund gânduri şi fantezii nebănuite. Toată hiba este că lasă foarte greu să se vadă asta. Fata cutare, abia căsătorită are amant pe ăla gras cu doi copii, respectivul are gagici in toată ţara, de la Cluj la Galaţi şi bineînţeles că o mai arde şi prin Sebeş, ăla care are cea mai faină fată de pe aici, o mai serveşte şi pe ailaltă. Indiferent dacă eşti sau nu căsătorit, trebuie să lucrezi pe mai multe fronturi*. Totuşi, Ernest nu a avut încă de lucru prin partea locului. Oricare ar fi explicaţia nu poate fi decât de bine (pentru ei). Şi natalitatea a crescut in ultimii ani. Când crezi ca nu mai ai nimic nou de descoperit pe aici, realitatea o să te surprindă cu o faţă nouă, cu o pereche de ţâţe proaspete care nici nu erau coapte pe deplin când s-a gustat prima dată din ele.

Am primit din partea lor o apreciere sinceră. Se pare că am un sarcasm înnăscut. Altcineva spune că ar fi doar dobândit. Cine mai ştie? Mulţumesc oricum. Sunteţi ai mei şi vă iubesc.

*orice asemănare cu persoanele reale este pur întâmplătoare….

După douăzeci de ani

Astazi eram in multime. In Sebes. La un moment dat simt ca o mana imi prinde bratul si o voce mi se adreseaza: “Ce faci domnule Zbuchea?” Ma intorc si ma uit: o mutra zambitoare de doamna trecuta bine peste 50 ani si niste ochi atintiti care ma sfredeleau si pareau a avea chiar ceva de reprosat atitudinii mele. Nu imi spunea nimic figura si oricat as fi incercat sa fac o conexiune, sa vizualizez o imprejurare unde as mai fi putut-o intalni, tot rezultate nule primeam. Asa ca iau o faţă de tâmp sincer si ii spun doamnei adevarul in fata: “Nu va cunosc!” “Ei nu ma cunosti, vine replica in clipa urmatoare. Eu te stiu. Dan nu-i asa?” Raman si mai mirat. “Da asa e…” “Pai eu sunt doamna X, ti-am fost educatoare”. Tot nimic. Incerc sa rememorez clipele demult apuse si sa imi enumar in minte toate numele de educatoare pe care le-am intalnit. Dau din cap aiurit lasand sa se inteleaga ca indiciile dumneaei nu ma ajuta cu absolut nimic. Vazand ca nu e cap sa ii gasesc locul in memoria mea, o lasa balta si ma intreaba ce mai fac, pe unde mai sunt, ce am de gand sa fac cu viata mea, etc. Ne-am despartit in urari de bine reciproce. Daca as mai vedea-o odata tot n-as mai recunoaste-o. Avea o fata cat se poate de comuna.

Am zambit in sinea mea dandu-mi seama ca au trecut mai bine de douazeci de ani de cand aceasta doamna m-a vazut prima data. Si m-a recunoscut acum la o inaltime tripla si poate o masa modificata in aceeasi masura. Mai tarziu mi s-a comunicat ca intr-adevar doamna mi-a fost “dascal” in primii ani. M-am simtit bine sa vad ca cineva ma mai stie. Si dupa atatia ani…