Sexi weekend

De când s-a terminat Dallas-ul (exact! ăla cu J.R., cu Bobby şi cu Pamela, aşa), Duminica după-masa este anostă, fără gust şi un pic obosită. De aceea e bine să o petreci departe. Duminica după-masa. Şi dacă lărgeşti după-masa asta şi muşti şi din sâmbătă, poate ieşi ceva sexi. Sexi pe iarbă, la ţară, cu foc de tabără, cu folk pe care nu îl prea asculţi pentru că eşti ocupat să te umpli cu vin roşu şi să le mai laşi şi pe brunetele din stânga să guste din el. Mai târziu, încerci să socializezi dar n-ai cu cine mă, n-ai cu cine… Ştiţi voi continuarea.
În a doua zi te prăjeşti ca un mic la ultraviolete nefiltrate, vezi cai, şi îl asculţi pe nenea Vali Uritescu care afirmă cu mare încredere că dacă nu era soare, ploua. Deci… e bine. E bine.

Şi am zis-o până au priceput toţi: „Bă, fac o baie cum ajung”, ceea ce s-a şi întâmplat.

Da. A fost Festivalul Cetăţilor Dacice de la Cricău.

Ha

Am fost plecat. Am fost în ţara unde se mănâncă macaroane la felul principal asortate cu garnitură de macaroane şi la desert primeşti tot macaroane. În ţara în care ţâţele la 14 ani îs mai mari ca alea de 23 ani din ţara ta. Da’ nu mai tari. În ţara în care toată lumea strigă. În ţara în care umbli vreo 200 de km după internet şi când îl găseşti îl primeşti cu linguriţa. În ţara în care se agaţă conştiincios şi cu pudoare. În ţara pe care încep să o cam uit. Şi când m-am întors, nu mi-am refuzat o Rapsodie Română, pe care încă o mai ascult.

Azi am concluzionat că dacă nu îmi placi de dimineaţă, seara, oricât aş fi de beat, nu poţi trece mai departe de cel mult nivelul toleranţei.

Acum vă las cu Italia. Io mă duc să dorm.

Purple irrational weekend

Oamenii se încadrează în două categorii: bloggeri şi non-bloggeri. Bloggerii sunt la rândul lor împărţiţi în două: cei care scriu bine şi cei care scriu. Tot în aceeaşi direcţie: profesori-învăţăcei, pe dedesubt cu boxeri-cu chiloţi tip slip, clujeni-neclujeni, nesimţiţi-fraieri, gagicari-trămpălăi, ăia care se culcă după 12 noaptea-adormiţi.

*

Ia să îi dăm drumul: whores, sluts, hookers, bitches, aka târfe, curve, traseiste, cârpe, paraşute, japiţe, fufe, cinteze, uşuratice, curve, târfe… Lista rămâne deschisă.

*

Cred că la ţigănci era destul de bine. Ţigăncile astea au o privire arogantă, flegmatică, enervantă de nu ştii ce să faci, să le cârpeşti sau să le pui jos cu fundul în sus şi să treci la treabă. De fapt ele le vor pe amândouă. Dacă sari peste primul pas or să te considere pămpălău, dacă treci peste al doilea nu te vor lăsa până nu îl vei face.

*

Dă-te jos din corcoduş că o plecat Buş. V-am spus io că Jandarmeria rupe oase fest. Aţi văzut ce o intrat în anarhiştii tremurători, mai tare ca un tanc sovietic într-un coteţ de găini ouătoare.

*

Am început să gust weekend-urile acasă. Te trezeşti după ce soarele a urcat bine pe cer, te scarpini în fund, îţi dai seama că nu ai teme de casă şi începi să cânţi, adică să te exprimi artistic.

*

Săptămâna trecută m-am simţit ca la 17 ani, săptămâna asta mă simt ca la 18 şi săptămâna viitoare o să mă simt ca la 19.

*

Iubirea mea se împrăştie peste voi, aşa că vă dau purple weekend. Enjoy:

Phoebe

Pe Phoebe n-o cunosc. Dar Phoebe este aseistă, pr-istă, marketing-istă, advertising-istă, blog-istă, ong-istă, şi socializează mult. În timpul summitului a plecat acasă şi la Roblogfest şi-a făcut poze cu o grămadă de lume. Mai pot să vă zic despre ea că a avut broască ţestoasă, a făcut sex în tren (să nu mai spuneţi la nimeni!) şi a mers la Free Hugs.

Când îi văd blogul mă ia instantaneu dorul de Bucureşti. Şi simt studenţie activă. Dacă am greşit cu ceva, mă supun cu umilinţă dreptei ei judecăţi.

Ce-mi place poza asta… pfuii

Easy rider

Easy Rider este filmul unei generaţii. Unei generaţii care se prelungeşte şi care continuă să deranjeze. Prin urmare îl consider o bună lecţie de antropologie socială aplicată, care trebuie predată şi în afara şcolii.

Pelicula debutează cu o tranzacţie de cocaină care „pune pe picioare” financiar doi prieteni. Cei doi pornesc apoi într-o călătorie pe roţi de-a lungul Americii. E o călătorie care lasă descoperite tipologii, peisaje şi mai ales expune surd coliziunea dintre două moduri de a simţi, a trăi şi chiar de a te bucura de lumina soarelui împărtăşită din voia bunului Dumnezeu asupra tuturor.
Peter Fonda în costumul de Captain America şi mult prea circumspectul Billy (Dennis Hopper) îl culeg de pe drum pe George (Jack Nicholson), un avocat pierde-vară cam tâmpiţel la prima vedere, dând naştere unei triade care îşi permite acum să şi analizeze nu numai să contempleze. Prin discursul lui George sub clar de lună ni se pun în faţă adevăruri, ca mai apoi tot firul epic să se descoase în sprijinul afirmaţiilor acestuia. Cum lumea se pare a nu fi un loc în care să încapă toţi, se produce reglajul şi cei care nu se apleacă sunt eliminaţi. Criteriile de segregare socială sunt hilare dar atât de bine înrădăcinate în conştiinţa colectivităţii încât devin axiome (exemplu: părul lung).

„Ţăranii spirituali” sunt chiar oameni luaţi din mediul lor şi încadraţi în scenele filmate petru mai multă veridicitate. Bridget Fonda, fiica de patru ani a actorului principal apare în rândul copiilor din comunitatea hippiotă.

Wanna ride my bicycle

Ies din casă pe seară. Astă seară. Doi tuzgureni în faţa casei, în maşina lor de tuzgureni scriau o amendă unui copil cu o bicicletă. Şi o puştoaică lângă el. No acum, io nu văd de ce i-ar fi putut da amenda. Că nu avea far? Că a depăşit viteza legală? Că îşi futea fata pe bicicletă? Sau că le făcea pe toate în acelaşi timp… (na că am zis-o şi pe asta). Aş fi vrut şi io să iau o amendă aşa dar ce să-i fac dacă mi s-a furat bicicleta? Se aude acolo? Dacă îmi aduceţi bicicleta înapoi, vă fac de o amendă şi io măi fraţilor. Şi poate aveţi noroc să recidivez.

Să nu uit: tot astăzi am aflat că la birou nu se vorbea despre sex şi marijuana înainte să vin eu acolo. Vedeţi vreo legătură?
Dar tu Oana?

Oana

Ultima oară când am ieşit din casă am aflat că cineva îmi citeşte blogul. Şi aşteaptă să scriu ceva despre ea. De fapt eu i-am promis că o să scriu despre ea. N-am apucat până acum. Oana, lasă ţigara aia jos că nu e sănătos la plămân maică. Auzi? Un scurt intermission şi revenim.

Aşa. Cine-i puicuţa aia de acolo? Da. Tu dragă. Treci la rampă şi fă-te cunoscută. Just give it your best shot.

the day after, edit: oana e fata a căror puncte de vedere nu converg niciodată cu ale mele. de câte ori râde la glumele mele, mă întreb serios dacă râde de ce zic sau de ce sunt. parcă au trecut două maturităţi de când am cunoscut-o…

Same old

Este un oraş după dealuri pe care îl adoram în liceu. De care îmi era dor dacă stăteam mai mult de o săptămână departe de el. Şi acum e un oraş în care mai stau cu greu 2 luni la rând. Şi când am insomnie îi cutreier străzile sau îi dau să asculte o Rapsodie Română. Şi tot ăstuia îi dau să-mi asculte nevroza cu miros elitist pe care o primesc mai apoi scuipată în ceafă, plină de soluţie capitalistă. Seara asta îmi vinde pixuri cu scris invizibil. Seara asta a puţit a pişat. Puţin.

Bă… marţienii.
Vin după noi. Tu vezi mă? Dacă nu era înnorat, să-mi bag p*la de nu se vedea mai bine.

Cd

De la Lady Bombonică am o însărcinare neonorată de ceva vreme. Mă întreabă ea aşa:

Primele cinci cd-uri audio piratate. Au fost ele: o compilaţie cu ceva muzici zăpăcite, punk like parcă şi nişte albume de la Metallica. După aia au urmat discografii: Deep Purple, Pink Floyd, Elvis.

Primele cinci cd-uri originale şi din banii cui.
Toate din banii mei (neah neah neah). Şi au fost toate cu muzică grea. Adică de-aia învechită. Bach, Haydn, Strauss, Paganini şi Schubert.

Cinci persoane care mi-au completat gusturile muzicale.
Am fost cam autodidact în domeniu. Eram destul de reticent ca şi copil la genurile zilei şi formaţiile care apăreau, după ce în primii ani ai discernământului m-am fript cu nişte casete cu muzică tânără cumpărate de pe taraba din piaţă. Ce pot să mai zic decât că prietenul meu Radio Guerilla mă sprijină mereu în a găsi devreme ceea ce mă încântă şi azi şi mâine.

Puteţi arunca cu roşii acum.

Semne

“Semne de primăvară căpitane!” Cel mai expresiv zâmbet surprins pe peliculă şi câteva împuşcături. Pământul se pregăteşte să îl îmbrăţişeze. Definitiv de data asta. Şi trebuia să vină cu viaţă…