Fantezie cu mohair. Studiu în acuarelă.

Pe vremea când eram eu mic nu existau nici bloguri, nici calculatoare la toți cetățenii. Îmi aduc aminte din zilele acelea de țiganii care vindeau mohair. Mi s-a făcut dor de ei, dintr-o dată. Nu am mai văzut de o cârcă de vreme țigani făcând ture  pe stradă, cu suluri de lână colorată pe mâini, ademenind riveranii: ”Hai doamnă, la mohair”. Aveau trecere ciocolatiii aștia cu mohairul. De când lumea stă în case, uitându-se la televizoare și calculatoare, nu mai cumpără mohair. Nemaicumpărând mohair, țiganii magici, vânzători de mohair, nu îmi mai vizitează strada și, prin urmare, eu nu mai aud strigându-se suav ”Hai doamnă, la mohair”. Și îmi este așa de dor.

Rog toți țiganii traficanți de mohair să treacă pe la mine. Dau un laptop la schimb, numai să mai aud strigându-se iar ”Hai doamnă, la mohair”. La mohair… mohair.