Senzaţii tari. Criptate.

Ca sa incep academic… Deci! Cum ajungi în Cluj vezi o femeie goală. Smart choice pal. Smart choice! Liniştea serii, răcoare, şi o femeie goală cu savarina ridicată în lumina reflectoarelor. No cum să nu îţi placă Cluju? Oraşul foame, oraşul care nu face bani, oraşul în care nimeni nu plăteşte, oraşul în care proiectele duc la zero barat financiar. Aici e cel mai crâncen intelectualism din ţară şi cea mai neaplicabilă teorie pe care o poţi emite, aici o s-o emiţi. Meseriile nu îşi găsesc locul. Aici toţi gândesc. Dar să nu uităm că suntem la Cluj. Da?

Aici se socializează rapid, aşa de rapid că întotdeauna rămân pe din-afară. Şi pentru că am fost la teatru vă mai spun că egoul meu de spectator avid a fost gâdilat la maxim când actriţa mea preferată mi-a spus că mă cunoaşte demult. Oh damn yeah!

Un mesaj personal: Ridiche eşti formidabil. Trag femeile la tine ca muştele la … ştii tu ce.

Blond. Blog blond.

Încă dinainte să înceapă criza financiară am descoperit un blog miştoc. E cu o blondă deghizată. O blondă care vorbeşte mult, scrie mult, are păreri multe, într-un cuvânt, o hiperactivă. Şi pentru că nouă ne plac hiperactivele şi am şi văzut-o şi ascultat-o live aseară la radio, de astăzi o puteţi găsi în blogroll. One big hooray for Miruna!

Ani de la liceu

De când mi-au crescut coaiele mie îmi place să mă uit la filme americane cu liceeni. În filmele alea apare cam tot ce visam io vreodată să fie liceul. Adică o clădire fain amenajată, cu holuri largi, pline de elevi zgomotoşi, imediat ce se sună de ieşire şi o curte cu verdeaţă în faţă. În liceul ăsta de care vorbesc, toţi elevii joacă fotbal sau baschet, sunt îmbrăcaţi de la Esprit şi Jack&Jones şi au colege de la nivelul “bunoacă” în sus. Îmi mai plac mie filmele astea pentru că puberii au maşini decapotabile, merg cu ele la mare în weekend şi încing acolo nişte partiuri trăsnite de se trezesc a doua zi pe plajă, fără să mai ştie prea multe. Au ăştia vară, sex, terenuri de sport cu podele ceruite, tot de ce n-am avut io parte.

Am văzut de câteva săptămâni un film de-ăsta dar nu-mi mai aduc aminte multe din el. Parcă era o fază memorabilă cu chiloţi de damă pe acolo. Avea şi o replică faină la un moment dat filmul: “nu e păcat să te întâlneşti cu cele mai bune gagici din şcoală”. Sunt 10 ani de când am început liceul. Încep să uit…

Post dublu. Sau dublu post. Cum dreacu’ vreţi voi, cheia e la Beck’s.

Am început cu o idee, ce s-a transformat în alta, ca apoi să încerc să revin la cea iniţială. Dijaba. Aşa că vor fi 2 puncte. Punctul 1 şi punctul 2, cam de sine stătătoare, aşa. Selbständig, draga mea, poate-poate citeşti şi tu inepţiile mele. Care este. Dar să ne întoarcem la oile noastre.

Punctul 1.

Direct din cap, şi al meu şi al altora, ia uite acia versuri, ce se cer recunoscute, dar nu numai. Tot din cap, băgaţi alţi verşi, din aceeaşi pesă. Nu vă vin în cap, ascultaţi pesa şi după aia completaţi. No fuckin’ googleing or you shall grow hair on that right finger! Grrrrrrrr!!!

„Run, rabbit run

Dig that hole, forget the sun.

When, at last, the work is done

Don’t stand down, it’s time to dig

Another one!”

Punctul 2.

Deci da.

Să presupunem, prin absurd, că mie îmi place o tipă. Repet, prin absurd, pentru că se ştie despre mine că nu pot avea sentimente de nici un fel, în afară de eterna şi declarata mea dragoste faţă de ginul tonic. Dar să ne întoarcem la oile noastre. Buuuuuun! Următoarele rânduri sunt pur ipotetice şi nu mă obosesc să le periez gramatical, astfel încât să fie în concordanţă cu presupunerea prin absurd. Deal with it.

No, mie îmi place de ea. Din prima. Tot procesul de seducţie din partea ei s-a rezumat la un privit peste umăr şi nişte gene fâl-fâl-fâl. Şi, dacă vă vine să ziceţi că sunt uşor de cucerit, eh, atunci aveţi dreptate. I am a sucker for quick, sharp, fun lovin’ that ain’t meant to last, that is always a pleasure to remember, as time passes by. Dar să ne întoarcem la oile noastre. Eu eram puţin băut la momentul respectiv şi nu, nu ÂLA o fost motivul pentru care seducţia a fost rapidă. Fata pur şi simplu mi-a picat cu tronc! şi io la astfel de chestii nu pun întrebări. Şi mă gândesc că ar fi bine să încep o discuţie când sunt lucid şi treaz, că altfel mă risc. De ce? Io sunt direct şi nu mă prea ascund nici când sunt treaz, apoi băut şi bine dispus sunt puţin cam nedigerabil. Not to mention the fact that I kill romance till it’s dead sometimes. Dar să ne întoarcem la oile noastre. Zis şi făcut, foarte frumos, pleacă şi tipa la scurt timp după ceea ce a fost bine pentru economia serii, io îmi văd mai departe de beut.

Dar, draci cetitori, se aprinsese luminiţa, beculeţu’, flăcăruia! Şi asta, dracilor, nu face decât să fie apa mai apă, mâncarea mai mâncare, scama din buric mai rotundă, etcetera. Şi gândul mai zburdalnic, ăf cors! Nau tel mi: iznt dat uărth di „efărt”?

Gândul zburdalnic, ăla îl caut io. Clar, simplu, bine ţintit. Care provoacă la joacă. Cele mai bune lucruri le faci sau îţi ies din joacă, so why fuck around when we can play? Go ahead, do some playin’!

Dei si ăs roulin’, dei haitin’

Am un văr. Nu, nu Horaţiu, alt văr, da’ şi el îi la fel de ţicnit. Şi-a înscris maşina la un concurs. Dă şi tu cu votu’, că nu-i mare lucru. Verii Dădârlat vor hi recunoscători şi fericiţi că îi susţii! Aici adresa:

http://concurs.infopro.ro/superstar_car/top10-2464.html

A, şi maşina aia e chiar tare!

P.S.: după data de 30 octombrie, scot de pe blog postu’, că oricum mă risc cu el. S-ar putea să mă genocideze Dănuţ…

Later edit: MAŞINA CU PRICINA E BROSCUŢA ROŞIE!!!

Bip, bip, bip

Fără prea multe blabla-uri: v-aţi pus vreodată problema că trăiţi? Nu aia cu „de ce-s pus aci? Care mi-e scopul?!?!”, nu la acea întrebare mă refer. Oricum alea-s nişte raţionalizări pe care le consider, momentan, inutile. Nu, nu. E cu totul altceva.

Cred că de fiecare dată când îmi văd reflexia într-o oglindă, vitrină, baltă şi alte chestii d-astea ce mă reflectă mai mult sau mai puţin bine, îmi zic: „Ia uite bă, trăiesc! Adică eu pot face valuri, pot să îi zâmbesc lu’ cretinu’ ăla din oglindă/vitrină/baltă (după caz, of cors!)”. Ce tare. Azi, de exemplu, îmi purtam fizicul dintr-o cameră în alta şi m-a izbit iarăşi: „Sunt! Nu trebuie să (mai) fac nimic, SUNT! Fucking brilliant, oi!”. Unde mai pui că, de multe ori, parcă mă uit la un film ce mă are pe mine în rolul principal secundar. Adică un rol la fel de principal ca şi al tău, drac cetitorule. Aşa dixtractiv e, mamă-mamă! Sunt, câteodată, plăcut surprins de persoana mea, alteori îmi vine să mă bag într-o pivniţă şi să termin un butoi de vin, varză, sau ce dreacu’ pot găsi p-acolo, oricum nu mai contează.

Acuma, io am o mică nelămurire: oare îmi mai revin? Să încerc ceva tratament? De fapt nu. Sigur e de la medicaţia actuală, pe bază de antibiotice, şi de la faptul că n-am mai băut de sâmbătă seara şi deja se vede: gândesc mai clar. Nu-mi place, merg la CJ să remediez problema!

Nimic important

Ehm, băi, voi aţi ascultat vrodată Stereophonics? Adică, să ASCULTAŢI, nu să auziţi de ei? Dacă nu, aţi chierdut multe. Dar nu vă faceţi griji, că vă lărjesc io orizoantele, că meritaţi, ce pana voastră! Ui acia.

După cum se poate opserva, asta e versiunea acustică, aia “normală” are coaie, frate! Spor la ascultat!

Rareş

Rareş a fost de curând la un concert Sarmalele Reci la care eu nu am putut merge. Şi tot de curând Rareş s-a gândit serios să scrie pe blog. Dar cum nu a avut curaj să îşi înfiinţeze unul individual, s-a aciuit pe lângă al meu. De aici înainte, pentru cât timp va vrea şi până când o să vrea să mă concureze direct cu un blog propriu, o să aibă categoria lui pe pagina mea. Aştept aplauze. Mulţumesc.

Şi cum nici un serviciu nu trece fără un favor ca răsplată, Rareş va fi cel care o să îmi ţină locul atunci când io o să fiu prea beat să debitez ceva coerent sau când o să fiu plecat în lumea viselor, sau când îmi tai unghiile de la picioare.

Rareş e tipul pe care îl întâlneşti ocazional în alimentară, de fiecare dată însoţit, responsabil, departe de raionul de spirtoase sau de tutun. Latura sa artistică l-a împins spre o viaţă destrăbălată în prima tinereţe, erijându-se într-un exponent cu calităţi de lider între sălbaticii şi zănaticii locuitori de aceeaşi vârstă cu el din oraşul natal. Mai târziu, pletele şi muzica urlătoare care răzbătea din camera lui i-au câştigat respectul şi din partea vecinilor şi a maturilor cu probleme generate de joburile istovitoare, deveniţi astăzi pensionari atotştiutori.
De pe acum începeau să se zărească firimituri necoagulate ale corectitudinii ce îl va caracteriza câţiva ani mai târziu. Decide să îşi continue studiile, fapt care îi dă prilejul pentru o dezvoltare a personalităţii polivalente şi la o întâlnire cu mine într-o seară geroasă din anul doi. De aici începe o serie de escapade în nopţile lungi care se sfârşeau cu mituirea portarului la întoarcerea în camera căminului de băieţi cu o fufă. Sau două. Nopţile dormite sub mesele barurilor de mâna a treia, cu miros de pişat, i-au dat ocazia să perceapă societatea în toată plenitudinea. Ziua la şcoală, cu dicţionarul de neologisme (ed.a II-a) în mână, pe care l-a şi citit de trei ori şi figura de intelectual ochelarist l-au ajutat să treacă sesiunile cu nota 10 cu felicitări de fiecare dată. Aceasta poate fi şi cauza pentru care a fost dat afară din formaţia rock pe care o conducea, după propriile afirmaţii, „cu multă dexteritate şi un pic de geniu spre culmile înalte ale afirmării internaţionale”. A urmat o carieră solo în muzică, oferind şi consultanţă unor formaţii umile care i-au bătut întâmplător la uşă. Dintre acestea, unele au fugit fără să-şi plătească onorariile pentru serviciile acordate sau au dus o politică mârşavă de negociere reuşind să obţină de la el preţuri jignitoare, de 5 RON per album. Ultimul dintre acestea s-a vândut în peste 2 milioane de copii, de la lansarea sa în 10 septembrie. Şi numărul e în continuă creştere. Toate „normalităţile” relatate, tolerate de societate, l-au determinat pe Rareş să se retragă în colţul său ferit, unde debitează filosofie. Astăzi are principii de la care nu se abate. Nu se mai uită după puştoaice de liceu.

Astăzi e inginer.

Ambidextru

Începând de astăzi, joi 16 octombrie 2008, acest blog este schizofrenic. Are încă o personalitate care, la rândul ei, îşi face recensământul piticilor de pe creier. Acestea fiind spuse, nu vă aşteptaţi la cine-ştie-ce revelaţii sau postări pline de substrat, doar la altă eventuală perspectivă asupra unei realităţi fixe. Niiiiiiii, bă, ce-am stat să scriu! Uimitor!

No, aşe! în altă ordine de idei o să fac în aşa fel încât să nu vă plictisiţi, că la asta mă pricep cel mai bine. Întrebaţi pe Dănuţ, vă confirmă el.

În încheiere, vreau să vă mai spun că îmi place ginul tonic. La recitire, draci potenţiali cititori!

5th day. ‘eh last one.

Duminică. Aşteptăm spectacolul de închidere. Publicul este deja obişnuit, destins, vorbăreţ, plăcut la privire, chiar. Pare-se că o să-mi pierd obiectul cârcotelii în ritmul ăsta. Niciodată nu am văzut un public mai avid de spectacol ca în seara asta. O sală de aproape o mie de locuri a fost plină până la refuz.

Am primit spectacol. Don Quijote în regia lui Dan Puric. În rolul principal: Dan Puric. Don Quijote e un saltimbanc atemporal, fără lance şi coif, căzut în reverie, alături de un Sancho Panza îmbrăcat tradiţional româneşte, cu nevastă dojenitoare. E singurul blajin şi îngăduitor cu sufletul frământat, în căutarea veşnică de tămăduire a saltimbancului. Ludicul oniric lasă uşor loc pentru gravitate, muzele dispar, ca până la urmă nici îngerul păzitor să nu mai poată trece de bariera formată de demoni în jurul lui Quijote. Magistrală creştere în intensitate, o conducere formidabilă a acţiunii, exclusiv din joc scenic. L-am simţit ca pe un spectacol de vară. De vară lungă, poate chiar eternă. A avut căldură îndeajuns pentru asta.

Începe să îmi placă tot mai mult festivalul ăsta. Mi-a dat impresia de maturitate cu ediţia care tocmai s-a încheiat. L-am prizat ca pe o marfă bună. Am început cârcotind şi am terminat aşa cum mă aşteptam, plin de încântare cerebrală. Mi-a prilejuit întâlnirea cu artişti pe care nu avusesem ocazia să îi percep înainte. Unul dintre aceştia a fost A.G. Weinberger, care a încheiat o seară din festival în blues style. Unele persoane şi-au purtat din nou ciocatele cu plăcere după propriile mărtusiri. Io nu am putut decât să arăt respectul care se cuvine pentru un improvizator virtuoz şi comunicativ la maxim. The man talks about pussy and seems like he realy means business. So, double respect A.G. Simţeam că o să iasă mai bine în engleză, să înţeleagă tot neamu’. 5 zile cu diversitate şi doză de elitism neipocrit. Acum, o să mă pun la hibernare în liga mea până la primăvară. Am zis.