Get over your fears.
Get over your anxiety.
Get over your regrets.
Get over your unpleasant memories. Make place for the convenient ones.
Get over your failures. You are the best anyway.
Get over your permanent will to do it right. Do it however.
Get over everything that keeps you still. Grab a tit and suck some life.
Never get over your own will.
Am 24. De curând.
Şi cum spuneam, stop thinking, start living!
O leapşă de la Aura:
1) Numeşte o persoană cunoscută care împărtăşeşte aceeaşi zi de naştere cu tine:
Aaron Stainthorpe (My dying bride).
2) Ce ţi-ai dori să schimbi la tine?
Nimic. Dacă aş schimba ceva n-aş mai fi eu.
3) Ce-ţi place la tine?
Mă străduiesc să îmi placă cât mai multe.
4) Dacă ar fi cu putinţă să ţi se îndeplinească un vis care ar fi acela?
Citiţi Dorinţe.
5) Care a fost cel mai nebunesc lucru făcut de tine vreodată?
Să vin pe lume.
6) Dacă te-ai putea întoarce în timp ce ai schimba?
Aş strânge „robinetul” la bun simţ.
7) Persoana pe care ţi-ai dori să o întâlneşti
O simt dar nu o pot indica.
8 ) Dacă ar fi posibil ce personaj/ personaje ţi-ai dori să prindă viaţă?
Mărgelatu’
9) Care e personajul care se aseamană cel mai mult cu tine?
E unul căruia i se mai spune Dănutz…
Eram între oameni, la masa de prânz. Şi contrar regulilor prescrise pentru întregirea Codului de Bune Maniere, discutam. O doamnă foarte sprintenă în asumarea de poziţii generatoare de valori ne spune că are o fetiţă de 17 ani foarte inteligentă şi principială. Tânara generaţie măi frăţioare. Domnişoara care făcea subiectul discuţiei a constatat o neregulă şi nu a ezitat să o pună în franc în faţa profesorului şi să ceară dreptate. Foarte frumos din partea ei. Dar maică-sa o şi vedea în fruntea hoardelor tinereşti care vin să ia locul dinozaurilor şi să instituie un regim curat şi eficient. De asta are nevoie România. Tinerii ne sunt salvarea. În ei mai avem speranţe pentru mai bine. Ei sunt entuziaşti, infinit mai deştepţi, puternici, harnici şi rezistenţi.
Sunt întristat. Am avut şi eu 14 ani ani, mi s-au băgat şi mie şi colegilor de generaţie în cap astfel de aprecieri înflăcărate. Şi uitaţi unde suntem. Trageţi voi concluziile. Au trecut 18 ani de la Revoluţie. Aceeaşi retorică la nesfârşit: tinerii vor face ceva. Tinerii au un mare defect: îmbătrânesc şi ei. Dar nimeni nu o spune. Odată sărit de 20 ani începi să priveşti cu gravitate la cei cu 2,3 ani mai mici decât tine. Este primul semn că începi incoştient, încet să îmbătrâneşti, să deprinzi din atitudinile pe care le discreditai. Nu-ţi plăcea când vedeai proaspeţii studenţi lăudându-se cu viaţa de cămin, cu cursurile de facultate la care înveţi într-un semestru cât ai învăţat pentru bacalaureat, în patru ani de liceu. Dar astăzi o faci şi tu. Pentru că e mişto, pentru că fetele pun botul şi până la urmă aşa trebuie să fie. Noi nu aveam celulare din clasa a V-a, noi nu fumăm iarbă de la 15 ani, noi nu ştiam de păsărică la vârsta voastră şi nu stăteam toată ziua pe Messenger. Păi de ce nu făceai toate astea tinere matur? Pentru că nu aveai la dispoziţie condiţiile necesare. Numai din cauza asta.
Când va fi terminat facultatea, tânărul va ţine predici studenţilor încă juni, că a învăţat mai mult la cursuri decât o fac ei în momentul respectiv, profesorii erau mai severi ş.a. Va pleca uşor capul pentru a obţine un loc de muncă de care evident nu va fi mulţumit. Dacă va vrea să promoveze, va învăţa să îşi reprime propriile iniţiative şi să le aplice pe cele venite de sus. Peste încă o bucată de vreme se va vedea pe o poziţie de autoritate. Are deja exerciţiu, e blazat şi presiunile din jur, îl vor împinge la adoptarea de compromisuri. Va avea copii şi va proiecta în viitorul lor speranţe pentru toate nereuşitele lui. Acum mă întreb unde e loc într-un astfel de parcurs al vieţii de previziunile înaintate de respectiva doamnă.
E ineficient să crezi că se va schimba ceva prin venirea unei noi generaţii de oameni. Nu le mai puneţi în cârcă responsabilităţi pentru curăţarea mizeriilor pe care le lăsaţi voi în urmă. O societate normală nu aşteaptă soluţii miraculoase de la copii. O societate puternică este condusă de oameni responsabili, maturi nu de copii şi nici de bunicuţe. O societate normală va avea grijă să-şi crească şi să-şi protejeze copiii, să le dea timp de joacă, timp de învăţat şi timp potrivit de luat decizii. Toate la vremea lor, fără aşteptări neacoperite. Nu transformaţi copiii în bătrâni înainte de vreme.
Aşa că, iubiţi-vă copii, beţi bere, bucuraţi-vă şi când veţi fi pregătiţi preluaţi frâiele puterii.
Aşa cum am mai spus-o, today is a fine day for science. Cum vă simţiţi? Da, era o întrebare retorică. Acum, făcând abstracţie de toate gunoaiele din jurul vostru, staţi şi citiţi.
În rândurile ce urmează, voi dezvălui dorinţele pe care le vreau împlinite de peştişorul de aur
1. Mi-aş dori să pot alerga de două ori mai repede
2. Mi-aş dori să am o sabie de 10 kile
3. Mi-aş dori să beau o bere cu Moş Crăciun
Talentato, te rog să îţi dezvălui şi tu dorinţele. Any questions, anyone?
Leapşa Ce întrebări sau replici de pomină aţi luat sau aţi dat? de la Bezdomny
O să enumăr cele mai semnificative 3 momente de genul ăsta, din câte îmi aduc aminte.
Din seria “Bă eşti un fraier”:
“Îţi place poezia?” Două momente de aşteptare cu o privire compătimitoare din partea ei.
“Numai poezia erotică a lui Eminescu. Şi Povestea Poveştilor, cu toate că nu e poezie”.
Am râs ciudat. Nu mă puteam opri dar în acelaşi timp era ceva ce nu mă lăsa să mă desfăşor total.
“Ioana, mai are rost să mă ţin după tine?” Proud baller that was.
Întrebarea fundamentală care m-a însoţit în studenţie: “De ce?”. Pentru tot ce nu mergea, aplicam retorica.
Mai departe merge către Vyio, Senorita şi Domnişoara care se abţine.
Dau curs în cele ce urmează provocării înaintate de Bezdomny. Care sunt caracteristicile care articulează feminitatea?
Cum văd eu întruchiparea acestui concept:
Să îi placă copiii
Să mulţumească pentru un gest frumos sau pentru un compliment
Să se arate un pic îmbufnată pentru a-ţi obţine atenţia (îngeresc)
Să îţi ofere sânul ei sprijin pentru cap, atunci când eşti epuizat
Să te muşte de ureche când te aştepţi şi … când nu te aştepţi
Să se lase protejată de tine
Să folosească farduri atât cât să nu-i acopere naturaleţea
Să fie uşor misterioasă cu privire la metodele şi lucrurile destinate exclusiv ei, ca femeie
Să fie ordonată
Să nu miroase excesiv a parfum, de oricare ar fi el
Să nu fie morocănoasă
Să nu spună “Nu” când i se propune ceva ce de fapt aştepta
Să nu se încăpăţâneze la efort fizic peste măsura puterilor ei
Să nu dispreţuiască; să nu-şi etaleze calităţile existente sau inexistente
Să nu poarte pantaloni de camuflaj sau bocanci
Să nu folosească cuvintele care încep cu “p”
Pe scurt, ea o să te facă să te simţi bărbat.
Ardealul văzut de din-afară e un loc restrâns ca suprafaţă. Răcoros, bine mirositor şi plin de verdeaţă, ceea ce poate şi duce la mireasmă. E plin de castele care poartă istorie sub zidurile groase şi un aer apăsat, rece între ele. Ropotul copitelor de cai la galop se poate auzi dacă pui urechea pe pământul odihnit.
Oamenii care populează aceste locuri sunt calmi şi lenţi la vorbă, vorbă ce răsună în jur ca un clopot de biserică veche. Mâncarea lor e gustoasă, întotdeauna săţioasă, pregătită în casă, pe foc de lemne, aduse din pădurea de brad. Numai aici poţi mânca o supă de tăiţei, sarmale din carne afumată, un caş alb înţesat cu găuri mici şi egale, o pâine coaptă pe vatră de cărămidă, să simţi că nu mai vrei vreodată să schimbi meniul.
Somnul aici este odihnitor, pe paturi înalte, acoperite de cearşafuri albe, groase şi aspre. Sub cap ai o pernă mare cât două, albă, pe care firul negru ia forma unei împletituri. Stând pe spate vezi deasupra grinzile groase în tavan, al căror lemn parfumează fericit camera. Dimineaţa te trezeşti cu apa rece de la fântâna sau izvorul de lângă casă.
Ăsta-i Ardealul meu, Ardealul din sufletul meu.
Toate (toţi), sau aproape toate (toţi) pun pe lista “top 5 plăceri” sexul. Ce fain. Oameni deschişi la minte, socializează, dau plăcere. Şi altele. Dar măi fraţilor, de ce numai pe blog? Îi mai interesant live mă copii! Ia faceţi o încercare şi discutaţi problemele liber, deschis, nu vă mai încruntaţi când se vorbeşte despre asta.
Nu ştiu de ce am impresia că pe internet se discută şi se face mai mult sex decât în realitate. Dar dacă tot se vorbeşte şi se place, se prezintă istorisiri flamboiante, hai să vorbim şi despre partea care nu ne prea place. Despre rateuri. Ha?
Eram la o petrecere de Crăciun, în casa unui fost coleg. Seara a început bine. Cu mine prin preajmă, cu oameni care intră pe rând în casă, fiecare cu gândurile lui. Continuă prost cu reîntâlniri cu feţe acre şi cu fiţe, aşa cum le stă unora în putinţă şi în caracter. Mai departe se nasc nişte divergenţe cu privire la muzica ce trebuie ascultată, nişte nasuri strâmbate şi câţiva dintre ei pleacă în sondare de alte chefuri, alţii luându-le locul, în aceleaşi raţiuni.
Mă retrag într-un colţ, cu gând cinstit să mai privesc şi eu spectacolul vreo jumătate de ceas şi să plec. Paharul de vin aproape gata, când o puştoaică cu poftă de discuţii deştepte vine şi mă întreabă ceva, cu glas dres. Mă uit la ea, îi răspund politicos. Se vede că vrea să întreţină discuţia cu mutra mea lungă şi plictisită. Sacoul ăsta şmecher şi-a meritat jertfa. Dintr-una în alta, ajungem să ne punem de acord că ne-am mai întâlnit o dată, în Cluj, şi tot noaptea, la un party puşcat. De aici, discuţii despre impresiile de atunci. Ce mai vorbă lungă, ne retragem amândoi în altă cameră, ca să continuăm. Ambianţă plăcută, un pat, toate datele necesare pentru o noapte caldă la sfârşit de decembrie. O pup de deasupra, o gâdil plăcut şi îmi dau seama că nu mi-am dat jos cizmele. O slăbesc un pic din strânsoare ca să-mi pot crea tot confortul. Atât a fost. Până am întors capul, ea era în fereastră cu un picior scos afară. Ce fată jucăuşă… Hormonii la femei fac surprize mai ceva ca la bărbaţi. Până să mă dezmeticesc, bate cineva în uşă. Deschid. Era ea. „Tu eşti nebună…” Râde isteric şi până să o întreb ce a împins-o la acţiunea asta de scamator, mai încalecă o dată fereastra. Mi s-a tăiat de tot mojo-ul. M-am enervat şi am plecat acasă…
Eram în facultate. Impertinenţa şi narcisismul m-au împins să cer un răspuns unor colege. L-am primit. Ce dă măsura bărbăţiei? Mai jos, o sumă de criterii. Câte dintre voi le împărtăşiţi? Câte dintre voi le şi respectaţi?
Va avea aproape tot timpul un zâmbet subţire pe buze.
Va mirosi discret a parfum unic.
Va găsi întotdeauna soluţia pentru a ieşi din impas financiar. Şi când va fi în el, nimeni nu va ştii.
Întotdeauna va vorbi despre fostele de bine sau deloc.
Va avea îndemânare la orice activitate.
Va fi receptiv.
Va avea replici pline de umor şi orice subiect adus în discuţie nu îi va fi nefamiliar.
Va răspunde sec jignirilor.
Va putea conversa plăcut şi cu cei care curăţă grajdul.
Îşi va lustrui el cizmele.
Va aprecia atingerea plăcută a ploii de vară, învăluirea unui crepscul şi speranţa împrăştiată de un răsărit.
Va decongestiona abil orice conflict.
Nu va lovi niciodată verbal sau fizic amărâţii şi cu atât mai puţin o femeie.
Nu va scuipa, înjura.
Nu se va îmbăta.
Nu se va exhiba.
Nu va scoate ridicol în evidenţa inteligenţa sa sau experienţele trăite, care sunt rezervate unui grup restrâns, privilegiat.
Nu va lăsa să i se vadă bucuria, tristeţea sau disperarea.
Nu va comenta virulent despre nimic.
Despre respect nu vorbesc. E subiectiv.
Mai departe, vreau să văd părerea tuturor fetelor care citesc rândurile astea.
…atunci când nu ai ce face:
- Iei o carte şi citeşti
- Îţi faci ordine între lucruri
- Îţi suni o cunoştinţă
- Stai şi priveşti în jurul tău
- Asculţi mai atent tot ce mişcă în jurul tău
- Încerci să-ţi aminteşti când ai jignit ultima oară
- Îţi faci o listă cu ce îţi place
- Te uiţi pe nişte poze vechi
- Îţi cauţi în minte cel mai îndepărtat strămoş despre a cărui existenţă ştii ceva. Şi te întrebi câţi or să mai ştie ceva de tine după ce nu vei mai fi.
- Te pui să dormi
