About being french

It’s wrong to be french. And I can prove it.
It’s wrong to eat at MacDonald’s, especealy in „Pasaj”. You can prove it!

Îi la modă să porţi tenişi. Şi cool.
Vreau să mă angajez la stat şi consider slănina de porc o delicatese.
Toţi cred că deţin adevărul suprem. Nu-i chiar aşa. Viitorul e în ouă.
Gândiţi-vă care a fost motivul pentru care v-aţi certat ultima oară.
Sunt sigur că m-aţi linşa, dar nu aveţi curaj.
„Pornografare” humanum est! Recomand Durex.

Dă bine să îţi placă Clujul. Mie îmi plac AC/DC şi fetele cu breton. Şi nu am fumat nimic.
Nu căutaţi sensuri. Mai citiţi o dată!

Ne vedem joi…

Astăzi este joi, zi cu semnificaţii adânci în viaţa urbei în care trăiesc. Încă din timpul domniei regelui Matei Corvin, printr-un decret al acestuia, aici are loc un târg săptămânal. Nu ştiu dacă şi atunci se ţinea joia, dar în zilele noastre, e clar: joi e târg, bâlci, înghesuială, ţigănie şi marfă chinezească. Poftiţi vă rog.

Eu am sărbătorit cu o burtă de mici, prăjiţi unde altundeva decât în târg. Dacă ajungeţi pe la Sebeş încercaţi şi voi. Micii de Sebeş sunt comparabili cu cei de la Caru’ cu Bere la mărime şi la gust. Dar au în plus savoarea pe care o dă aerul deschis şi fumul care se împrăştie de pe cărbuni. Şi mai ai şi plăcerea să-i vezi cum sfârâie sub nasul tău.

Puterea imitaţiei

Facem multe din imitaţie. Mai multe decât ne-am imagina. E cea mai bună cale de a învăţa. Începem prin a-i imita pe ceilalţi apoi ne imităm pe noi înşine. Bătrânii sunt cei mai mari imitatori. În procente destul de ridicate imită propriile deprinderi şi dacă se apucă să imite pe alţii trebuie ca şi aceştia să aibă o vârstă apropiată de a lor.

Să-i dăm drumul:
Învăţăm meseria prin imitaţie. Să furi meserie, cum spun vechii meseriaşi.
Învăţăm să fim studenţi prin imitaţie. Ne cumpărăm tricouri cu Che Guevara, bem de rupem spirtoase ieftine şi ne futem în cămine pentru că asta înseamnă să fii student.
Învăţăm să fim ascultători de diferite genuri muzicale prin imitaţie: ne lăsăm părul să crească în plete, ne îmbrăcăm în negru sau în cazurile grave ne luăm tricouri cu De Puta Madre ş.a.
Învăţăm să agăţăm prin imitaţie.
Să ne giugiulim prin imitaţie.
Învăţăm să sărutăm prin imitaţie.
Învăţăm să facem sex prin imitaţie.
Învăţăm să scriem prin imitaţie.
Învăţăm să fim conformi prin imitaţie. Când eşti conform din convingere, e grav.
Învăţăm să fim părinţi prin imitaţie.
Învăţăm să ne batem prin imitaţie.
Învăţăm să ne arătăm nemulţumirile prin imitaţie.
Învăţăm să dansăm, să călărim, să jucăm tenis, să înotăm prin imitaţie.
Învăţăm să trăim prin imitaţie. Şi murim tot în imitaţie. Surd şi penibil de cele mai multe ori chiar dacă pentru o cauză nobilă.

Un singur lucru nu imităm: să fim copii.

Internet, I’d be dead without you

Priviţi aceste imagini grăitoare. Blogul meu a fost folosit drept sursă de inspiraţie. Mă simt mândru. Cititorii de astăzi, intelectualii de mâine. Ar trebui să fiu mai atent la ce scriu. Nu am ştiut că pe umerii mei cade şi responsabilitatea educării tinerei generaţii prin blogul pe care prăjesc gogoşi mintale. Nu aş vrea să văd reacţia colegilor şi a profesorilor când îşi vor da seama că tot câte cinci elevi au avut experienţe identice în vacanţa care a trecut sau cred aceleaşi despre toamnă sau frunze.

Şi încă ceva: am găsit pe Hi5, un cont aparţinând unui cuplu de proaspăt căsătoriţi. Oamenii vor să fie văzuţi. One big hooray for them!

Viaţa la ţară

Am cules via. În satul bunicilor. Mergând pe uliţele satului, oricât de apropiat ar fi el de oraş, o să te împungă specificul lui. Satul are miros de copilărie. Satul te învăluie. Satul oferă întotdeauna mai multă răcoare decât oraşul. Satul are întotdeauna mai multă zăpadă decât oraşul. Satul te apropie de con-locuitori. Te lasă să îi saluţi pe toţi, să îi cunoşti pe toţi. Tot satul îţi trimite greieri în puterea nopţii, să te înmoaie cu cântecul lor. Satul îţi trimite odată cu lăsarea întunericului o oboseală dulce şi cu revărsatul zorilor cântece de cocoş ca să te trezească. Satul a născut oameni înţelepţi şi puternici din liniştea lui. Satul este veşnic. Păcat că îl iubim tot mai puţin.

Niciunde nu poţi lăsa gândul să zburde mai liber în melancolie sau romantism. Esenţele îţi sunt întărite la ţară şi tot aici eşti mai aproape de ziua facerii şi de cea a sfârşitului. Aici fiecare îşi găseşte locul pentru că acest loc e pământ nepângărit, gata oricând să primească frământări şi să dea odihnă.

Nu demult, am văzut un englez trecut bine de tinereţile lui hippie, care s-a statornicit într-un sat numit Baru pe undeva prin Ardeal. Şi-a încropit o gospodărie şi a ales să trăiască aici după ce o viaţă a umblat prin toată lumea. Era surprins de obiceiul oamenilor din jurul lui de a creşte animale, cu atâta trudă, pentru o cană de lapte pe când o poţi cumpăra de la alimentară pe câţiva bănuţi. Ce nu înţelege nici el şi nici noi este că aceşti oameni trăiesc într-o lume paralelă, deşi în aceleaşi vremi ca şi noi. Este o lume în care raţiunea capitalistă are un ecou slab. Această lume îşi trage sevele din epoci uitate în negura timpului. În această lume reverberează puternic învăţături fără autori cunoscuţi dar care i-au asigurat existenţa. Sunt învăţături axiomatice, care excită insesizabil ţăranul român.

Eu mă bucur că am avut zile să mai dorm încă o dată în patul din casa bunicilor în care dormeam şi în copilărie. Şi să mai simt o dată viaţa la ţară…

Chiar şi fără sutiene…

… surprind astăzi o renaştere a feminismului feroce. Stimabilele reprezentante ale „regnului” feminin nu-şi mai ard articolele menţionate ci recurg la mijloacele moderne de difuzare a mesajelor în rândul populaţiei, în speţă blogurile, pentru exprimarea atitudinilor şi poziţiilor. Astfel, de câteva zile am fost surprins de post-uri revoluţionare în blogosferă, înjurat băieţeşte de o duduie, trebuind să-mi retrag riposta după aflarea stării de fapt. Domnişoarele explică, se explică, se revoltă, ne pun în vedere opinii „cu coaie”, bat cu pumnul în masă şi înfierează. Bărbaţii sunt porci, nesimţiţi, înşeală partenerele de viaţă fără să ţină cont de sentimentele lor, înjură bietele fiinţe care le stau alături. Ba mai mult nu sunt în stare să se corecteze întrucât asta este natura lor, porci de la facere. Unele ţin să ne atenţioneze că şi-au luat şi bici pentru a îmblânzi fiarele, lucru pe care evident îl recomandă şi celorlalte. Povestesc cum sunt persecutate şi cum pretenţiile lor înalte nu pot fi atinse de orice mojic. Spectaculoasă această atitudine „Gather them all, kill them all”. Mă aştept oricând ca o scânteie declanşatoare să ducă la aplicarea ei.

Doamnelor, domnişoarelor, voi ne-aţi dat viaţă şi veţi continua să o faceţi sper. Voi ne-aţi crescut şi educat şi o veţi face în continuare. Dacă e aşa cum spuneţi, atunci o mare parte a răspunderii pentru atitudinea porcească (de care mă absolv – am fost crescut de o femeie minunată) cu care suntem catalogaţi vi se datorează stimabilelor.

Post Scriptum: Dacă nu o să mai scriu mâine probabil că voi fi tras pe roată sau răstignit la marginea oraşului.

Curva şi Moş Crăciun

Încă un exerciţiu de gândire.

Două figuri emblematice. Amândoi doi dau plăcere. Prima se dedică problemelor adulţilor, al doilea copiilor.
Amândoi dispar după ce şi-au făcut treaba.
Amândoi pot avea un efect de inhibare asupra celor neiniţiaţi.
Amândoi au slujbe de noapte, schimbul III care va să zică.
Amândoi locuiesc în spaţii destinate exclusiv lor: bordelul şi Polul Nord.
Amândoi au un vizual foarte puternic. Ceea ce sunt ţâţele pentru o curvă este barba pentru Moş Crăciun.
Amândurora le e asociată culoarea roşie.

Moş Crăciun ar putea iniţia o colaborare şi să le facă o bucurie şi celor mari aducând-o cadou în sacul lui. În contact cu veridicitatea ei ar putea şi el căpăta mai multă încredere din partea noastră, a celor ce ne îndoim de existenţa lui.

Mai găsiţi similitudini?

Nachtschatten

Clujul e un loc care lasă loc la melancolii, la toamne calde şi aurii acompaniate de muzică veche lângă un pahar alături de oameni vechi. Dar de ceva vreme şi-a făcut apariţia în viaţa urbană de aici un băruleţ discret, cochet, care te introduce într-o atmosferă inedită, cu muzică „nouă”. Este vorba de Umbra de Noapte, unde revin cu plăcere de fiecare dată când ajung la Cluj. Se încadrează perfect în melancolia determinată de oraş dar nu în direcţia impusă de acesta.

Mergând pe străzile strâmte ale Clujului vechi poţi sesiza locaţia despre care vorbim mai degrabă după ce s-a întunecat decât ziua. Deci, aşteptaţi să se întunece ca să îi păşiţi pragul. Aşa cum am făcut-o şi eu. Dacă o să intraţi ziua, multe elemente or să treacă neobservate, ceea ce ar fi o pierdere. Decorurile în roşu şi negru dublate de semi-obscuritate, cu arcele frânte în stil gotic te vor lăsa să înţelegi că ai păşit într-un loc special. Şi vei fi bine primit. Poţi să te conversezi în trei limbi cu oamenii de la bar: engleză, germană şi română, să citeşti reviste de metal de „dincolo” şi să îţi exprimi doleanţele cu privire la playlist dacă acestea se află în zona doom/death/gothic metal.

Poţi să-ţi umezeşti gâtul cu un absint sau să o lungeşti cu bere cât te ţine cureaua. Cu o companie mai specială poţi lua şi un cocktail. Garantez că nu o să fii dezamăgit. Lungit pe canapea sau sobru la o masă de stejar, nimeni nu o să aţintească spre tine priviri iscoditoare sau cârcotaşe. Te poţi aşeza singur, să-ţi aduni gândurile, nimic nu te va deranja. Te poţi aşeza alături de prieteni să râzi sau să petreci alături de ei în tăcere adâncă, nimeni nu se va simţi lezat de prezenţa voastră. Vei simţi cum totul în jur va empatiza cu cauza voastră.

Este suflet acolo. Şi nu ai nevoie de plete să intri…

Mai multe puteţi vedea aici www.umbradenoapte.com

La Cluj mă!

Fost la Cluj azi. La Cluj mă. Oraşul formării mele, oraşul unde am petrecut cei mai frumoşi ani şi am fost muşcat de un câine. Blugii de pe mine erau singurii pantaloni pe care-i mai aveam. Exact ca în melodia cu Boroş (”Câinii” se numeşte, dacă vă interesează). Clujul este un oraş semi-frumos dar cu multe frumuseţi. Incontestabil. La un moment chiar afirmam că bate Bucureştiul la acest capitol. În loc de atâtea librării mai bine s-ar deschide un magazin specializat pe prezervative. Cred că ar prinde bine pentru toţi.

Oraşul unde am făcut facultatea…, Clujul este un spaţiu unde asculţi Creedence şi Moody Blues. Dar dacă o să mai fiu şi mâine o să vedeţi că e şi loc pentru gothic metal. La Cluj fiind nu puteam să nu trec pe la universitate. Intru. Aceeaşi nesimţire care a prins rădăcini. Într-un birou se vorbea la telefon şi se continuă convorbirea şi după ce intru. În altul, căldură suportabilă doar de doamnele dinăuntru, căldură care pare-se le-a afectat bunul simţ de a răspunde la salut. În altul, sunt întâmpinat cu strigăte stridente. Doamnele secretare abia întoarse din vacanţă se pare că nu conştientizează pe deplin realitatea. Trecem. Am încasat şi mai grele. Ajungând prin Piaţa Muzeului, mi-am reamintit că astăzi a început şcoala: terasele de acolo erau pline de şcolari. Am surâs şi am dat din cap. Copii inteligenţi.

Ce îmi lipseşte din Cluj: înainte de toate spectacolele de teatru la care intram pe de gratis şi ieşeam ori în catarsis exuberant ori în hohote de râs stârnite de ridicolul care mi se desfăşura în faţă. Îmi mai lipseşte şi festivalul de film din mai, TIFF. Astea fac Clujul unic. Dar despre aste trebi o să scriu probabil într-un alt post.

Am lăsat o parte din sufletul meu la Cluj. Aici am învăţat, aici am argumentat, am intrat în polemici, aici am iubit, aici am alergat şi tot aici mi-a fost şi cald.

Despre noi înşine

Ne place să ne lăudăm.
Noi suntem orăşeni, nu venim de la ţară, noi suntem albi nu coloraţi, noi suntem oameni cu facultate la Cluj nu ca tine, la Alba, noi avem copii care au premiul I de când au intrat la şcoală nu avem bâlbâiţi, noi avem douăzeci de ani nu suntem boşorogi neputincioşi.
Şi cât din tot ce am înşiruit aici e meritul tău bă? Îţi spun eu: nimic.

Noi avem mai mulţi bani, noi lucrăm în Poliţie sau în Armată, noi suntem intelectuali nu meseriaşi ca tine, noi am absolvit un profil real, nu unul uman, noi avem neveste care nu ne înşală, noi avem o maşină mai tare, noi suntem credincioşi că mergem la biserică, noi mergem la concerte de muzică clasică, pe când pe tine nu te-am văzut niciodată, noi avem numai prieteni puternici, noi stăm la casă nu la bloc.
Şi la ce te ajută mă toată treaba asta? La nimic.
Crud nu-i aşa?

Mai adăugaţi şi voi…