Numai de bine

Când am revenit la Sebeş, după o absenţă considerabilă, totul era la fel: oameni, locuri, aer şi aere. Atunci am spus pentru mine că stimabilii mei concitadini fac şi sex cu lumina aprinsă, numai de dragul de a face totul in limitele conformismului. Mare greşeală… Mă înclin si îmi cer scuze pentru necuviincioasele gânduri. Oamenii mei nu numai că fac sex fără bec aprins dar te miri când, cum şi cu cine. În spatele mutrelor lor cuviincioase şi expeditive se ascund gânduri şi fantezii nebănuite. Toată hiba este că lasă foarte greu să se vadă asta. Fata cutare, abia căsătorită are amant pe ăla gras cu doi copii, respectivul are gagici in toată ţara, de la Cluj la Galaţi şi bineînţeles că o mai arde şi prin Sebeş, ăla care are cea mai faină fată de pe aici, o mai serveşte şi pe ailaltă. Indiferent dacă eşti sau nu căsătorit, trebuie să lucrezi pe mai multe fronturi*. Totuşi, Ernest nu a avut încă de lucru prin partea locului. Oricare ar fi explicaţia nu poate fi decât de bine (pentru ei). Şi natalitatea a crescut in ultimii ani. Când crezi ca nu mai ai nimic nou de descoperit pe aici, realitatea o să te surprindă cu o faţă nouă, cu o pereche de ţâţe proaspete care nici nu erau coapte pe deplin când s-a gustat prima dată din ele.

Am primit din partea lor o apreciere sinceră. Se pare că am un sarcasm înnăscut. Altcineva spune că ar fi doar dobândit. Cine mai ştie? Mulţumesc oricum. Sunteţi ai mei şi vă iubesc.

*orice asemănare cu persoanele reale este pur întâmplătoare….

După douăzeci de ani

Astazi eram in multime. In Sebes. La un moment dat simt ca o mana imi prinde bratul si o voce mi se adreseaza: “Ce faci domnule Zbuchea?” Ma intorc si ma uit: o mutra zambitoare de doamna trecuta bine peste 50 ani si niste ochi atintiti care ma sfredeleau si pareau a avea chiar ceva de reprosat atitudinii mele. Nu imi spunea nimic figura si oricat as fi incercat sa fac o conexiune, sa vizualizez o imprejurare unde as mai fi putut-o intalni, tot rezultate nule primeam. Asa ca iau o faţă de tâmp sincer si ii spun doamnei adevarul in fata: “Nu va cunosc!” “Ei nu ma cunosti, vine replica in clipa urmatoare. Eu te stiu. Dan nu-i asa?” Raman si mai mirat. “Da asa e…” “Pai eu sunt doamna X, ti-am fost educatoare”. Tot nimic. Incerc sa rememorez clipele demult apuse si sa imi enumar in minte toate numele de educatoare pe care le-am intalnit. Dau din cap aiurit lasand sa se inteleaga ca indiciile dumneaei nu ma ajuta cu absolut nimic. Vazand ca nu e cap sa ii gasesc locul in memoria mea, o lasa balta si ma intreaba ce mai fac, pe unde mai sunt, ce am de gand sa fac cu viata mea, etc. Ne-am despartit in urari de bine reciproce. Daca as mai vedea-o odata tot n-as mai recunoaste-o. Avea o fata cat se poate de comuna.

Am zambit in sinea mea dandu-mi seama ca au trecut mai bine de douazeci de ani de cand aceasta doamna m-a vazut prima data. Si m-a recunoscut acum la o inaltime tripla si poate o masa modificata in aceeasi masura. Mai tarziu mi s-a comunicat ca intr-adevar doamna mi-a fost “dascal” in primii ani. M-am simtit bine sa vad ca cineva ma mai stie. Si dupa atatia ani…